Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) anunţă, miercuri, sentinţa în dosarul în care Dan Voiculescu şi fiica sa, Camelia Voiculescu, sunt acuzaţi de şantajarea administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei.
La ultimul termen al procesului, procurorul de şedinţă a cerut condamnarea la închisoare a inculpaţilor din acest dosar - Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, Sorin Alexandrescu, Şerban Pop şi George Daniel Matiescu, iar la individualizarea pedepselor să se ţină seama de practica judiciară în materie, respectiv de dosarul în care Dan Diaconescu a fost condamnat la cinci ani închisoare tot pentru infracţiunea de şantaj prin intermediul unor mijloace mass-media.
În opinia procurorului, instanţa ar trebui să dea în acest caz condamnări mai mari decât cele aplicate în dosarul lui Dan Diaconescu, deoarece este vorba de sume de ordinul milioanelor de euro.
În ceea ce-l priveşte de Dan Voiculescu, procurorul a cerut ca pedeapsa pe care o va primi acesta să fie contopită cu condamnarea de 10 ani închisoare din dosarul ICA, la care să se adauge un spor de pedeapsă.
De asemenea, reprezentantul DNA a cerut ca Antena TV Group, Antena 3 şi Intact Publishing să fie condamnate la plata unei amenzi şi publicarea deciziei instanţei, precum şi reţinerea formei agravante a infracţiunii de complicitate la şantaj în varianta prevăzută de Legea 78/2008 privind combaterea infracţiunilor de corupţie.
Directorul general Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, şi Dan Voiculescu au fost trimişi în judecată pe 1 octombrie 2013, fiind acuzaţi de şantajarea administratorului firmei RCS&RDS Ioan Bendei.
În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul preşedinte al ANAF Şerban Pop, Camelia Voiculescu, asociat şi administrator al societăţilor Antena TV Group, Antena 3 şi Intact Production, care este şi singurul asociat al SC Intact Publishing, George Daniel Matiescu, împuternicit al Intact Publishing, precum şi firmele Antena TV Group, Antena 3 şi Intact Publishing. Ei sunt acuzaţi în legătură cu folosirea acelor instituţii media (televiziuni, publicaţii online şi scrise) pentru şantaj cu scopul obţinerii de foloase materiale ilicite însemnate.
Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu şi persoanele juridice Antena Tv Group şi Intact Publishing sunt acuzate de şantaj, Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, George Daniel Matiescu şi SC Antena 3, de complicitate la şantaj, iar Şerban Pop, fost şef ANAF, în funcţie la data faptelor, de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat în mod repetat şi gradual acte de constrângere asupra lui Ioan Bendei, administratorul firmei RCS&RDS, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.
"În mod concret, inculpatul Alexandrescu a exercitat acte de ameninţare cu publicarea, prin intermediul entităţilor media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupţie săvârşită de partea vătămată, în situaţia în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparţinând Antena TV Group la un preţ dorit de inculpat. Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare de 6.480.000 euro/an, pe o durată de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva societăţii pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea acelei societăţi", susţin procurorii, potrivit agerpres.ro.
Actele de constrângere, prin ameninţare, s-au exercitat în mai multe feluri: verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic; prin intermediul unui spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată (realizat din dispoziţia inculpaţilor Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu în 8 mai şi difuzat în perioada 9 - 30 mai cu o frecvenţă de 5 ori pe zi - în total de 401 ori, de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group şi Antena 3); prin înscrisuri având caracter de somaţie, emise de către Intact Publishing, semnate de George Daniel Matiescu, în calitate de director general, şi trimise către partea vătămată şi către alte persoane, prin care, sub pretextul desfăşurării unei anchete jurnalistice, se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului.
DNA precizează că Sorin Alexandrescu, cu ocazia mai multor întâlniri, i-a reamintit lui Bendei că singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa şi, implicit, activitatea pe care o desfăşoară este semnarea contractului cu Antena TV Group, în condiţiile impuse.
"Informaţiile pe care s-a sprijinit Sorin Alexandrescu pentru a exercita actele de şantaj la adresa părţii vătămate au fost obţinute de la inculpatul Pop, preşedinte ANAF. Astfel, în februarie, acesta din urmă i-a remis lui Sorin Alexandrescu un set cu documente provenind de la angajaţii Gărzii Financiare, în condiţiile în care, în calitatea sa de preşedinte al ANAF, era obligat să asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute, în virtutea funcţiei, de la angajaţi. În acest fel, Şerban Pop i-a asigurat lui Sorin Alexandrescu un ascendent în discuţiile cu partea vătămată şi, totodată, un potenţial subiect de presă, iar pentru sine, ulterior, a obţinut promisiunea că va fi sprijinit pentru menţinerea în funcţia de preşedinte al ANAF", mai spun procurorii.
DNA menţionează că Dan Voiculescu, prin demersurile sale, a sprijinit acţiunile desfăşurate de Sorin Alexandrescu, care erau menite să menţină şi să accentueze starea de presiune psihică asupra părţii vătămate.
Prin intermediul site-urilor Income Magazin şi Jurnalul Naţional deţinute de Intact Publishing, Matiescu a girat publicarea unor ştiri negative la adresa societăţii reprezentate de Bendei, în scopul susţinerii actelor de şantaj exercitate. De asemenea, el a acceptat şi a semnat înscrisurile trimise în 24 aprilie 2013 către Ioan Bendei şi către alte persoane, în condiţiile în care acestea nu vizau niciun fel de investigaţie jurnalistică, ci erau acte de constrângere prin ameninţare cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de corupţie.
DNA mai arată că, în 23 aprilie 2013, la luarea deciziei de trimitere a acestor înscrisuri a participat şi Camelia Voiculescu.
Zi decisivă pentru Dan Voiculescu şi fiica sa, în dosarul de şantaj
Explorează subiectul
Articole Similare

187
VIDEO Nicușor Dan, anunț despre o întâlnire cu omologul Donald Trump, în cadrul Consiliului Păcii
187

4
Partidul AUR a depus proiectul legislativ pentru eliminarea impozitului pentru prima locuință: motivele invocate
4

588
VIDEO Întârzieri, critici și putere de cumpărare în scădere: Nicușor Dan anunță o ședință tensionată la Cotroceni
588

1.032
VIDEO Nicușor Dan sugerează CCR să treacă proiectul privind pensiile magistraților: „Aș vrea să treacă”
1.032

571
VIDEO Nicușor Dan confirmă că România devine jucător pe piața metalelor rare: Discuții pentru noua organizație a comerțului pentru materiale critice
571

33
Claudiu Târziu despre intrarea României în recesiune tehnică: Este consecința politicilor economice iresponsabile
33

1.012
VIDEO Președintele Dan, declarații înainte de plecarea la Washington. Cu ce mesaj merge șeful statului. „Va clarifica odată pentru totdeauna”
1.012

579
VIDEO Nicușor Dan vorbește despre interesul național în relația cu SUA, NATO și UE: Evident că sunt puse în discuție chestiuni care păreau stabile
579

2.221
Ministrul Apărării tună și fulgeră. Nici nu vrea să audă despre eliminarea normei de hrană: Nu numai că nu susținem, dar ne opunem
2.221

5.547
Statul ia de la gura polițiștilor și militarilor, va fi un scandal uriaș! Norma de hrană ar fi putea fi scoasă. Câți bani s-ar economisi
5.547

121
Cine este Dan Mihalache: Cariera, Controversele și Moștenirea unui Diplomat Român
121

4.187
Nicușor Dan l-a rechemat pe Dan Mihalache - Fostul consilier al lui Iohannis era ambasador în Cipru
4.187

2.955
USR laudă PSD în scandalul monopolului CNAS pe asigurări de sănătate: Încă un ministru PSD are dreptate
2.955

















Comentează