Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zile negre pentru șefii ANRP. Noi amenzi și amenințări cu amenda din partea instanțelor

Șefii demisionari de la ANRP rămân cu coșmarul pentru care și-au anunțat demisia în bloc. Președintele autorității are toate șansele să fie amendat din nou pentru o speță în care a fost reclamat de doi arădeni.

Procesul în care şeful Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor contestă o sancţiune cerută pe numele său a programat luni primul termen la Curtea de Apel din Oradea.

George Băeşu este acuzat de doi orădeni că nu ar fi pus în aplicare în termen legal o decizie judecătorească irevocabilă. Aceasta prevedea că reclamanţii erau îndreptăţiţi să primească aproape 30 de mii de euro cu titlu de despăgubire pentru mai multe terenuri.

Potrivit legii 554 a contenciosului administrativ, George Băeşu ar putea fi amendat pentru fiecare zi de întârziere, motiv pentru care consideră legea neconstituţională. Şeful ANRP se apără şi spune că dosarul s-a aflat timp de doi ani, din 2012 până în 2014, la Primăria Oradea în vederea completării cu acte de către cei ce urmau să fie despăgubiţi.

"În timp ce instituţiile de stat pot să se apere în instanţă invocând faptul că o întârziere în punerea în executare a unei hotaărâri nu le este imputabilă, conducătorii instituţiei respective care trăiesc cu spectrul nefericit al acestor amenzi nu pot să facă acelaşi lucru. Considerăm că legea 554 este neconstituţională şi am cerut ca acest lucru să fie dedus judecăţii Curţii Constituţionale", a declarat George Băeşu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor potrivit Digi24.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.