Zilele 'Andrei Şaguna', la Sfântu Gheorghe: Colocvii, simpozioane, expoziţii documentare și lansări de carte

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 08-10-2025 14:55

Article thumbnail

Sursă foto: Doxologia.ro

Peste 30 de oameni de ştiinţă şi cultură din România, SUA şi Germania vor participa la manifestările organizate în cadrul celei de-a XXXIII-a ediţii a Zilelor "Andrei Şaguna", care se vor desfăşura în perioada 22-25 octombrie la Sfântu Gheorghe, informează organizatorii.

Programul va include evocări, colocvii, simpozioane, expoziţii documentare, lansări şi prezentări de carte.

Manifestările vor începe pe 22 octombrie la ctitoriile Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna din Sfântu Gheorghe, respectiv la biserica din Deal şi la Punctul muzeal "Prima şcoală românească", aflat în vecinătate, scrie Agerpres.

Acestea vor continua cu simpozionul ştiinţific "Elite ale intelectualităţii româneşti din Arcul Intracarpatic", precum şi cu lucrările Colocviului naţional al Grupului de cercetare "I.I. Russu" pentru studiul sud-estului Transilvaniei. În cadrul evenimentului se vor acorda şi premiile "I.I. Russu" cercetătorilor care au contribuit la cunoaşterea istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti din Arcul Intracarpatic.

Printre invitaţi se numără cadre didactice universitare, cercetători, istorici, sociologi, etnografi, teologi, preoţi, profesori, scriitori şi alţi intelectuali din mai multe judeţe ale ţării, precum şi din Germania şi Statele Unite ale Americii.

Manifestările sunt organizate de Liga Cultural-Creştină "Andrei Şaguna" din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri