Zinedine Zidane crede că 'este o nebunie' să joci patru meciuri în unsprezece zile în La Liga

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 09-07-2020

Actualizat: 09-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.metro.co.uk

Calendarul campionatului de fotbal al Spaniei "este o nebunie", cu disputarea a patru meciuri în unsprezece zile, a estimat joi antrenorul liderului Real Madrid, Zinedine Zidane, într-o teleconferinţă, potrivit EFE.

Zidane a spus că se concentrează acum doar asupra următoarei partide a echipei sale, fiindcă "nu are de ales". Real o va întâlni vineri, 10 iulie, pe Alaves, în etapa a 35-a, pentru a încheia campionatul pe 19 iulie cu duelul împotriva lui Leganes, din etapa a 38-a, conform agerpres.ro.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel, atenționează: ‘Infecția cu coronavirus poate să treacă prin mască la un moment dat’

"Nu avem de ales, aşa e calendarul, avem patru partide şi este o nebunie. Ne dorim să încheiem bine sezonul, acum ne concentrăm doar asupra meciului de mâine şi apoi vom vedea următorul. Nu putem schimba calendarul şi trebuie să jucăm până la sfârşit", s-a plâns tehnicianul.

În actuala situaţie, orice adversar "devine complicat" pentru Zidane, care se aşteaptă la un meci greu cu Alaves, care luptă pentru evitarea retrogradării.

"Este altă finală, o întâlnire foarte grea. Ne-au mai rămas doar patru meciuri şi cel de mâine este cel la care ne gândim toţi. Nu am câştigat nimic. Vrem să continuăm ca până acum, fiindcă va fi greu", a spus francezul.

Citește și: Iohannis: ‘Virusul este real, nu are culoare politică și nu poate fi interzis prin lege. Acum nu este momentul disputelor politice și al orgoliilor’

În altă ordine de idei, Zidane a asigurat că atacantul sârb Luka Jovic va continua la Real: "Este foarte bun, dă multe goluri. E adevărat că nu a jucat mult, însă e tânăr şi contăm pe Luka în sezonul viitor."

Jovic, care a fost protagonistul mai multor incidente în ultimele luni, este izolat la domiciliu după ce a primit în casă un prieten ce a fost testat pozitiv la Covid-19.

De asemenea, Zidane a indicat că fundaşul Raphael Varane s-a refăcut, după ce nu a putut evolua împotriva lui Athletic Bilbao din cauza unor dureri în zona cefei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri