Este forfotă mare în sistemul de apărare și siguranță națională, după ce, de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, președintele Nicușor Dan a ales să nu semneze avansări din MApN, MAI și serviciile secrete, nici măcar una singură.
Decizia de la Cotroceni pare să nu fie înțeleasă de nimeni din Sistem și toți se gândesc la faptul că Nicușor Dan vrea să transmită un semnal către aceste structuri care, poate, în opinia președintelui, nu și-au făcut pe deplin datoria.
De altfel, la recepția de Ziua Națională de la Cotroceni, Nicușor Dan a urecheat Sistemul, care, spune acesta, nici după un an, nu a prezentat un raport elocvent despre anularea alegerilor din 2024.
"Acum un an România a anulat alegeri prezidențiale și asta a creat un dubiu cu privirea la democrația din România, și între cetățenii români, și în rândul partenerilor noștri. Avem totuși între timp multe dovezi ale faptului că aceste alegeri au fost influențate în mod nelegal și multe dovezi că în ultimii 10 ani avem o campanie de dezinformare și manipulare dusă de Rusia în România și în Europa.
Oamenii din Sistem: Este un semnal grav!
Dar nu avem un raport complet cu ce s-a întâmplat acum un an", a spus, luni, de la pupitrul Cotroceniului, Nicușor Dan.
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, mulți dintre cei care se aflau pe liste își comandaseră uniformele, pe care urmau să-și instaleze, cu bucurie, "stelele".
Numai că acestea au rămas în dulapuri, în așteptarea unui răspuns de la președinte. "Toată lumea așteaptă, toți dau refresh pe site-ul Președinției și la Monitoriul oficial, doar, doar o apărea ceva. nu ar fi primul an în care unii au rămas cu uniformele, dar să nu se facă nici o avansare, nu s-a mai întâmplat. Este un semnal grav pentru sistem", spun sursele noastre.






























Comentează