Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua D-1: momentele ceremoniale care vor avea loc în Marea Britanie, în prima zi după moartea Reginei Elizabeth a II-a

The Guardian
regina elisabeta

Regele Charles al III-lea şi Camilla, acum regina consoartă, au rămas joi seară la Balmoral, dar vor călători vineri la Londra, unde noul rege va avea o audienţă cu noul premier, Liz Truss.

Citește și: Operațiunea 'London Bridge is down' - Ce se întâmplă imediat după decesul reginei Elisabeta

Confirmarea planurilor de înmormântare – Charles urmează să se întâlnească cu Earl Marshal (ducele de Norfolk), care se ocupă de înmormântarea Reginei, pentru a aproba programul pentru zilele următoare, informează News.ro.

Doliu naţional – Guvernul va confirma durata doliului naţional, care este probabil să fie de aproximativ 12 zile, de acum până a doua zi după înmormântarea Reginei. De asemenea, miniştrii vor anunţa că ziua înmormântării va fi zi liberă legală.

Doliu de la curte – Charles va decide durata doliului regal pentru membrii familiei regale. Se preconizează că va dura o lună.

Drapelele Union Jack-urile din clădirile regale vor fi arborate în bernă.

Clopotele vor bate la Westminster Abbey, la Catedrala Sf. Paul şi la Castelul Windsor. Bisericile sunt îndemnate să bată clopotele în toată Anglia la prânz.

Vor fi trase 96 de focuri de armă– pentru fiecare an al vieţii Reginei –în Hyde Park şi în alte locuri.

Discursul televizat al lui Charles – Regele va avea o alocţiune televizată către naţiune, pe care urmează să o preînregistreze, la începutul serii. El va aduce un omagiu Reginei şi îşi va reafirma datoria faţă de serviciul său ca nou suveran.

Slujba la Catedrala Sf. Paul – Prim-ministrul şi alţi demnitari sunt aşteptaţi să participe la o slujbă publică de comemorare la St Paul’s din centrul Londrei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.