Ziua de 14 iunie în istorie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-06-2014

Actualizat: 14-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Au fost devastate Universitatea Bucureşti, precum şi sediile unor partide (PNL, PNŢCD), redacţii de ziare şi locuinţe ale unor oameni politici (Ion Raţiu).

1848 - Guvernul revoluţionar de la Bucureşti decretează înfiinţarea steagului naţional în culorile roşu, galben şi albastru, cu deviza ''Dreptate Frăţie''





1880 - Guvernul Statelor Unite ale Americii a recunoscut independenţa de stat a României.




1933 - S-a născut fostul sportiv la lupte Dan Pârvulescu, multiplu campion european şi mondial. (m.2007)





1994 - România a participat ca observator permanent la Adunarea parlamentară a Uniunii Europei Occidentale (UEO) de la Paris.




1998 - A avut loc zborul inaugural al cursei TAROM, Bucureşti-Satu Mare-New York.




2002 - Reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ai Băncii Naţionale a României au căzut de acord asupra necesităţii denominării monedei naţionale




2002 - A fost inaugurată Casa Naţională "Nicolae Titulescu ", cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la naşterea diplomatului român.




2004 - Miniştrii Afacerilor Externe din statele membre ale UE au aprobat cadrul politico-juridic necesar creării primei Agenţii europene pentru armament.




2007 - Fostul preşedinte austriac Kurt Waldheim a decedat la vârsta de 88 de ani (n. decembrie 1918)




2008 - Muzicianul suedez de jazz Esbjörn Svensson a murit. A fost membru al formaţiei E.S.T.; în 2001 au lansat albumul "Good Morning Susie Soho", iar în 2007 "e.s.t. live in hamburg". (n. aprilie 1964)




2010 - A încetat din viaţă violonistul Dan Claudiu Vornicelu, asistent universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Facultatea de interpretare, unde preda vioară şi pian. A început să cânte la vioară la doar patru ani, iar la şase ani a debutat ca solist al Orchestrei Simfonice din Bacău (n. 1973).

 

sursa: mediafax.ro
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri