Ministerul Apărării Naționale organizează marți, ceremonii militare în numeroase garnizoane din țară, cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Național al României. Muzica Militară va susține concerte.
La București, ceremonia va avea loc, începând cu ora 10.00, în Piața Tricolorului - situată în fața Palatului Cercului Militar Național.
Programul oficial cuprinde un serviciu religios și un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.
Activitatea este organizată de MApN, împreună cu Prefectura Capitalei și cu Primăria municipiului București.
Ziua Imnului Național al României a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătorește în fiecare an, la data de 29 iulie.
„Deșteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu.
Comentează