DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ziua Internațională a Asistenților Medicali: Maica Mina Hociotă, a doua femeie ofițer din Armata Română, slujitoare a Bisericii

basilica.ro
Mina Hociotă

Ziua Internațională a Asistenților Medicali oferă un bun prilej pentru a evoca o slujitoare a Bisericii care a practicat această profesie. În Războiul de Reîntregire, Maica Mina Hociotă a îngrijit răniții de pe front riscându-și viața și a devenit a doua femeie, după Ecaterina Teodoroiu, care a primit grad de ofițer în Armata Română.

Născută într-o familie de ciobani din Săliște (pe atunci parte a Austro-Ungariei), cu numele de Marina, la 14 ani a plecat în Vechiul Regat pentru a face școala în limba română. S-a călugărit la vârsta de 18 ani la Mănăstirea Văratec, primind numele monahal de Mina. Îndrumătoare duhovnicească i-a fost mătușa, Maica Melania Cruțiu.

În 1915 și-a luat atestatul de asistent medical, iar în 1917 s-a înrolat voluntar, căutând și aducând răniții din „Triunghiul Morții” (Mărășești-Mărăști-Oituz), pe care apoi îi îngrijea. A fost rănită grav la un picior, pe care era să-l piardă, scrie Basilica.ro.

În 1923, s-a stabilit la Mănăstirea Nămăiești, iar în 1932 a absolvit, cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea, o școală superioară de medicină. În cel de-al Doilea Război Mondial a slujit la un spital din Câmpulung.

Maica Mina s-a numărat printre puținele persoane decorate și de Regele Ferdinand, cu Ordinul Național „Steaua României”, și de guvernul comunist din 1968, la Jubileul luptelor de la Mărășești.

Doar trei femei au primit „Steaua României”: Smaranda Brăescu, prima femeie-parașutist, Ecaterina Teodoroiu – Eroina de la Jiu, și maica Mina Hociotă. Ambele au avut grad de sublocotenent.

Maica Mina spunea:

„Noi, călugărițele și călugării, ne-am pus în nesigu­ranța vieții pentru tron și pentru țară și am slujit cu credință și am mers în război cu toată conș­tiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu un sentiment sfânt, să le ajutăm în suferință. Noi ne-am împlinit datoria nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând ascultarea până la capăt, la terminarea războiului”.

S-ar putea spune că Maica Mina Hociotă a fost curajoasă ca un bărbat. Dar, la fel ca și în cazul mironosițelor, există și alte resorturi pentru curaj – respectiv iubirea, după cum spunea anul trecut Părintele Patriarh Daniel.

Maica Mina Hociotă a fost iubitoare ca o mamă, iar aceasta i-a dat curajul de a face bine. Faptele ei și ale altor românce, în frunte cu regina Maria, vorbesc despre una dintre vocațiile naturale ale femeilor: darul maternității le face să fie în mod firesc înclinate spre îngrijirea jertfelnică a aproapelui.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.