DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ziua Marinei Române va fi marcată printr-o ceremonie restrânsă care va avea loc în Portul Militar din Constanța

Iohannis Ziua Marinei

Statul Major al Forţelor Navale organizează, în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea şi Bucureşti, o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române. La toate evenimentele vor fi respectate măsurile de prevenire a pandemiei. Ceremonia tradiţională din 15 august va fi mai restrânsă decât în alţi ani şi, pentru al doilea an consecutiv, va avea loc în portul militar. Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat la eveniment, şeful statului luând parte de obicei la manifestări, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Statul Major al Forţelor Navale, activităţile pentru marcarea Zlei Marinei se vor desfăşura atât în mediul online, cât şi cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Pe pagina de Facebook a Forţelor Navale Române va fi publicată o serie de materiale video, intitulată „Lecţia de Istorie: Marina Militară Română modernă, 1860 - 2021”, pentru a aduce în atenţia publicului aspectele importante ale evoluţiei Forţelor Navale Române, şi vor fi lansate concursurile tematice „Marea în culori”, „Ce fac Forţele Navale pentru tine?”, „Cadet în Forţele Navale” şi „Vreau să fiu marinar!”.

Alte două proiecte, dedicate celor care au ales să servească Patria în uniforma de marinar, „Oamenii din spatele uniformei de Marină” şi „Portret de marinar, schimb de generaţii”, vor fi accesibile publicului larg în mediul online.

”Săptămâna Spiritualităţii Marinăreşti începe luni, 9 august, când va fi lansată, pe canalul TVR 1, noua carte de vizită (video) a Forţelor Navale Române. În aceeaşi zi, la VIVO Mall Constanţa va fi prezentată o expoziţie de pictură şi de fotografie cu tematică marină (expun: Alexandru Ghinea şi Marcel Almăjanu), iar la Brăila Mall militarii fluviali vor organiza expoziţii de navomodele, instrumente de lucru pe hărţile de navigaţie şi echipamente militare specifice infanteriei marine, ateliere interactive de noduri marinăreşti şi lucrări de matelotaj”, se arată î counicat.

Marţi, 10 august, vor fi lansate două noi proiecte de responsabilitate socială, în care sunt implicaţi marinarii militari, respectiv „Lumea de sub navă”, în colaborare cu Comitetul Naţional Român pentru Drepturile Copilului Filiala Constanţa, şi „Decada Oceanului Planetar, 2021 - 2030”, în colaborare cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

Vineri, 13 august, patru nave militare româneşti şi o navă militară turcească vor ocupa dispozitivul fix din faţa clădirii Comandamentului Flotei, de pe faleza din Constanţa. Acestea vor arbora pavilionul, geacul, marele pavoaz şi pavoazul electric în zilele de 14 şi 15 august.

Ziua Recunoştinţei va fi marcată sâmbătă, 14 august, când vor fi organizate ceremonii de depuneri coroane de flori la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea, pentru a cinsti memoria eroilor marinari. Totodată, la Constanţa va fi organizată, în portul militar, o festivitate de acordare a unor embleme, plachete şi medalii personalului militar şi civil, care a obţinut rezultate meritorii în procesul de instrucţie din ultimul an.

”Anul acesta, porturile militare Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea vor putea fi vizitate de populaţia civilă sâmbătă, 14 august, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2. „Ziua Porţilor Deschise”, în porturile militare, va fi organizată conform următorului program orar: Constanţa – orele 09.00-17.00, cu acces pe la Poarta 1 şi Poarta 1 bis, până la ora 16.00; Mangalia – orele 09.00-15.00; Brăila – orele 10.00-15.00; Tulcea – orele 10.00-15.00. În cele patru locaţii, vizitatorii vor avea ocazia să viziteze expoziţiile de tehnică şi armament şi să interacţioneze cu marinarii militari şi cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ militar de marină. Nu vor lipsi de la ediţia din acest an a sărbătorii tuturor marinarilor, militari şi civili, concertele susţinute de Muzica Militară a Forţelor Navale. Reprezentaţiile vor fi accesibile publicului larg şi se vor desfăşura pe Faleza Cazinoului din Constanţa, duminică, 8 august, orele 19.00 – 20.00, respectiv vineri, 13 august, orele 19.00 – 20.00”, mai anunţă Forţele Navale.

Potrivit acestora, duminică, 15 august, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, va fi organizată o ceremonie, în portul militar Constanţa, în intervalul orar 10.00-11.00, în cadrul căreia va fi citit ordinul comun al miniştrilor apărării naţionale, transporturilor şi administraţiei şi internelor, după care vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” şi Direcţiei Hidrografice Maritime.

Navele aflate pe mare, în dispozitivul din faţa clădirii Comandamentului Flotei, vor executa o defilare navală pe itinerariul Constanţa – Midia şi retur; o formaţie de aeronave, formată din trei elicoptere Puma şi patru avioane F-16 româneşti, precum şi două avioane Typhoon britanice şi un avion Poseidon (P-8) american, va survola dispozitivul de nave şi portul militar Constanţa, în jurul orei 11.00.

La eveniment este aşteptat şi prşedintele Klaus Iohannis.

Ziua se va încheia cu retragerea cu torţe, la ora 20.30, pe traseul Cazino - Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu, precum şi cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.