Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului - Clădirea Spitalului de Boli Infecţioase 'Victor Babeş' din Timişoara, iluminată în portocaliu

Europa FM
doctor medic spital

Clădirea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a fost iluminată în portocaliu pentru a marca Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului. Culoarea a fost desemnată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a sublinia importanţa acestei zile.

”Pandemia de COVID-19 a arătat provocările, dar şi riscurile uriaşe la care sunt expuse cadrele medicale în lupta lor zilnică împotriva noului coronavirus. De aceea, în acest an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit ca sloganul dedicat Zilei Mondiale a Siguranţei Pacientului, in 17 septembrie, să fie: Personal Medical în Siguranţă! Pacienţi în siguranţă!. De la începutul pandemiei, aproape 4000 de cadre medicale din România au fost infectate cu coronavirus. Practic 1 din 17 pacienţi care s-au îmbolnăvit în această perioadă este din rândul personalului sanitar”, se arată într-un comunicat de joi seară al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, potrivit news.ro.

Citește și: Orban: ‘România este mai sigură cu rachetele Patriot pe teritoriul României, cetățenii români sunt mai bine apărați’

În semn de recunoştinţă, pentru pacienţi, dar şi pentru medicii, asistentele şi infirmierele care luptă susţinut împotriva SARS-CoV 2, una dintre faţadele Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara a fost iluminată în portocaliu, culoare desemnată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a marca Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului.

“Siguranţa pacientului a fost tot timpul centrul politicii noastre sanitare. În acestă pandemie am modificat structura spitalului de mai multe ori pentru a deservi cât mai bine pacienţii. Am fost, suntem şi vom fi lângă ei pentru a-i face bine. Şi pot să aibă toată încrederea în tot personalul şi în toată familia Spitalului Victor Babeş”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeş” Timişoara.

Citește și: Tăriceanu, atac dur la adresa Guvernului Orban: ‘Cea mai bună măsură ar fi fost amânarea începerii școlii după alegerile locale și chiar amânarea alegerilor locale’

“Este o zi importantă şi noi îi acordăm o atenţie deosebită pentru că siguranţa pacientului este obiectivul numărul unu în spitalul nostru. Este obiectivul cu care am pornit să modernizăm şi să dezvoltăm acest spital. Ce înseamnă siguranţa pacientului? Înseamnă că, atunci când vine la spital, să nu plece mai bolnav decât a venit. Înseamnă să nu dobândească o infecţie. De aceea, am creat circuite noi, care sunt funcţionale. Şi dovada eficienţei noastre a fost că nu am avut infecţii în această perioadă. Înseamnă însă şi siguranţa personalului nostru, să nu fim noi cei care transmitem această infecţie. În bolile infecto-contagioase acest risc este mare. Siguranţa pacientului înseamnă ca starea lui fizică, dar şi psihică să fie menţinute în parametrii optimi, motiv pentru care am căutat să îmbunătăţim şi condiţiile hoteliere”, a precizat şi dr. Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase 2 din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Victor Babeş” Timişoara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.