'ZIUA Z' în duelul Iohannis-Toader: CCR facem marele anunţ despre revocarea şefei DNA

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 30-05-2018

Actualizat: 30-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Judecătorii Curţii Constituționale a României sunt aşteptaţi să anunțe, miercuri, care este decizia privind sesizarea conflictului instituțional dintre Guvern și Președinție, după ce Klaus Iohannis a refuzat să o revoce pe Laura Codruța Kovesi, procuror șef al DNA.

CCR va anunța, miercuri, dacă există un conflict instituțional între președinție și Guvern, după ce joi,10 mai, atât ministrul Justiției cât și președinția și-au susținut punctele de vedere.

"Faptul că președintele României nu are drept de veto. Dacă președintele își exercită pe nelegalitatea procedurii, atunci cere ministrului să reevalueze cererea să îndeplinească condițiile legale. Acum nu se pune problema nelegalității că președintele nu a invocat așa ceva, ci oportunitatea politică prin declarațiile verbale. În opinia noastră președintele României, abordând astfel procedura de revocare a inteles să blocheze procedura de revocare.În opinia noastră, președintele României, abordând procedura de revocare, a înțeles pur și simplu să blocheze procedura de revocare. A oferit un raspuns politic, de oportunitate. Însă, acceptarea acestei oportunități ar însemna să consacrăm inversul a ceea ce se scrie în Constituție. În opinia noastră, rolul președintelului în procedura de numire și de revocare nu poate fi și nu este una politică. Refuzul, prin considerentele arătate, încalcă rolul constituțional al ministrului justiției și independența procurorilor", a declarat Tudorel Toader, la Curtea Constituțională, potrivit Mediafax.

Vezi şi: Trucuri pentru o viaţă activă: Cum să ai energie fără cafea şi dulciuri

Pe de altă parte, consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a declarat, că nu este cauza unui blocaj instituţional, ci reprezintă exercitarea unei atribuţii legale a şefului statului.

"Aţi fost investiţi cu soluţionarea unui conflict de natură constituţională inexistent. (...) Sesizarea nu vizează un conflict pentru că nu e niciun conflict. Articolul 54, alineatul 1, din legea de organizare judiciară arată care sunt atribuţiile fiecăreia dintre cele trei autorităţi implicate în această procedură. Ministrul a realizat o propunere. Consiliul Superior al Magistarturii a avizat. Preşedintele a dat un răspuns. Ministrul nu a oferit un aviz şi nu a luat o decizie. CSM nu a făcut propunerea şi nu a luat decizia. Preşedintele României nu a făcut propunerea şi nu a dat un aviz. Fiecare dintre cele trei autorităţi s-au manifestat în limitele atribuţiilor stabilite prin articolul 54, alineatul 1. Preşedintele a răspuns printr-un act administrativ. (...) În speţă, nu e vorba de un conflict. Niciuna dintre autorităţi nu şi-a depăşit competenţele sau nu s-a abţinut de la a face ceea ce era repartizat să facă prin legea aplicabilă", a declarat consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, în şedinţa Curţii Constituţionale.

Pe 22 februarie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut revocarea şefei DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.

Timp de 80 de minute, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în sinteză, raportul de 36 de pagini privind activitatea managerială la nivelul conducerii DNA, reţinând în sarcina Laurei Codruţa Kovesi 20 de „acte şi fapte de netolerat”, pentru care a cerut revocarea.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va da curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, argumentând că motivele invocate de Tudorel Toader nu au fost de natură să îl convingă.

Vezi şi: Glanda tiroidă, sursa multor probleme. Alimentele care o ajută să funcţioneze corect .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri