Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ZIUA Z pentru Legea Pensiilor: S-a stabilit când se va da votul în Camera Deputaților

click.ro
pensie

Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache a declarat, vineri, la Parlament, că legea pensiilor va intra la vot final în plenul Camerei Deputaților fie marți seară fie miercuri dimineața.

„Da, cu siguranță. Legea pensiilor - daca nu intra marți seară, va intra miercuri dimineață. (..) Nu puteam (să punem pe ordinea de zi a plenului de miercuri legea pensiilor n.r.). Să vă spun de ce nu a intrat. Raportul de la Comisia pentru muncă a ajuns în ziua de miercuri. Nu puteam suplimenta ordinea de zi decât cu acordul tuturor liderilor grupurilor parlamentare, datorită complexității și datorită faptului că nu toate grupurile parlamentare au dorit să fie discutată miercurea trecută.”, a declarat Florin Iordache întrbat fiind dacă va intra legea pensiilor la vot final săptămâna viitoare.

Citeste si Coaliția, sub presiune: Opoziție depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a adoptat, după o ședință de peste șapte ore, un raport de admitere cu amendamente pentru proiectul Legii pensiilor. Au fost 14 voturi "pentru", cinci "împotrivă" și o abținere.

Printre amendamentele aduse în comisie se numără reducerea stagiului minim de cotizare şi în cazul femeilor care au copii adoptaţi.

„Reducerea varstei de pensionare prevazuta la al 1 si 2 se aplica si in cazul in care nr de copii cuprinde si copii adoptați”, prevede amendamentul adus articolului 56 din lege.

Un alt amendament important adoptat de comisia de specialitate se referă la stagiul de cotizare pentru românii care vor să își cumpere vechime în muncă pentru a ieși la pensie.

"Orice persoană care a realizat stagiul minim de cotizare de până la 15 ani, dar nu mai puţin de 10 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială. În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare socială şi pentru perioade de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii", prevede articolul adoptat.

Comisia a eliminat amendamentul liderului PSD Liviu Dragnea prin care era introdusă în perioada asimilată stagiului de cotizare a perioadei în care asiguratul a urmat cursurile unei şcoli profesionale.

Deputații Opoziției din Comisie nu au votat pentru adoptarea unui raport de admitere.

Potrivit inițiativei, Legea pensiilor va intra în vigoare în septembrie 2019.

Deputatul USR Cristian Seidler a anunțat, marți, că va discuta cu juriștii și cu partidele de opoziție pentru a contesta la CCR Legea pensiilor, existând cel puțin trei motive de neconstituționalitate. Și președintele Consiliului Național al Dizabilității a anunțat că ia acest demers în considerare.

„Exită din punctul nostru de vedere cel puțin trei motive de neconstituționalitate a acestei legi. Vom discuta cu juriștii și cu ceilalți colegi din opoziție să înaintăm către CCR o verificare de constituționalitate, care nu va împiedica intrarea în vigoare a legii, deoarece acesta trebuie să intre în septembrie 2021. Până atunci CCR are timp”, a decșarat Seidler, la finalul ședinței Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaților.

Deputatul USR a precizat care sunt cele trei probleme considerate de către acesta drept neconstituționale:

„Cele trei probleme majore ale acestei Legi a pensiilor rămân. În continuare rămân în vigoare pensiile speciale. Nu este deci o reformă reală a sistemului de pensii. Legea va intra în vigoare abia în septembrie 2021 și e doar o promisiune a actualei majorități guvernamentale pentru categoria pensionarilor. Li se promite cu trei luni înainte de alegerile parlamentare o creștere iluzorie cu 40% a punctului de pensii fără să se spună de unde vor fi aduși acești bani, în condițiile în care recent Guvernul a trebuit să suplimenteze din fondul de rezervă către fondul de pensii”, a adăugat Seidler.

Și președintele Consiliului Național al Dizabilității din România, Daniela Tontsch, a afirmat că va lua în considerare contestarea Legii pensiilor la CCR, susținând că este o discriminare faptul că persoanele cu handicap muncesc la fel de mult ca cele valide pentru a atinge stagiul de 15 ani de muncă.

Camera Deputaților este for decizional în cazul Legii pensiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.