Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zurich Insurance îşi vinde afacerea din Rusia membrilor echipei locale din această ţară

Reuters
zurich insurance

Zurich Insurance a fost de acord să-şi vândă afacerile din Rusia membrilor echipei locale, asigurătorul elveţian, care a renunţat la sigla Z de pe reţelele de socializare după invazia Rusiei în Ucraina, devenind cea mai recentă firmă occidentală care părăseşte Rusia, transmite Rusia Today.

Asigurătorul se alătură unei liste de companii care au părăsit piaţa rusă ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, unele predând aceste afaceri partenerilor locali.

Cei care renunţă sunt de la McDonald's şi producătorul de bere olandez AB Inbev şi până la producătorul de automobile Renault şi banca Societe Generale.

Găsirea unui plan de ieşire adecvat a fost dificilă, unele companii spunând că îşi menţin afacerile ruseşti pentru a ţine activele departe de statul rus.

Zurich Insurance a spus că vânzarea, care rămâne supusă aprobării autorităţilor de reglementare, va preda operaţiunile sale rebranduite din Rusia -- care reprezintă o mică parte din afacerile sale totale -- către 11 membri ai echipei unităţii.

”Sub noii săi proprietari, afacerea va funcţiona independent sub un alt brand, în timp ce Zurich nu va mai desfăşura operaţiuni comerciale în Rusia. Tranzacţia va permite noii companii să păstreze o echipă profesionistă cu expertiză acumulată în domeniul asigurărilor şi să continue să servească piaţa rusă”, a spus Zurich Insurance.

Compania de asigurări elveţiană, care oferă asigurări de proprietăţi şi pentru accidente în Rusia, în principal pentru clienţi internaţionali, a declarat că deţine aproximativ 0,3% din piaţa de asigurări generale din Rusia.

Zurich, care a eliminat sigla Z de pe reţelele sociale după ce litera a devenit un simbol al sprijinului în Rusia pentru invazia din Ucraina, a declarat în martie că nu mai atrage noi clienţi autohtoni în Rusia şi nu va reînnoi afacerile locale existente.

Compania a spus, atunci când a publicat datele financiare din primul trimestru, în această lună, că expunerea sa directă faţă de Rusia şi Ucraina, prin operaţiunile sale de imobiliare şi portofoliul de investiţii, este de aşteptat să fie ”imaterială”.

Zurich a avut în 2021 prime brute subscrise de aproximativ 34 de milioane de dolari în Rusia în 2021, a anunţat vineri compania, reprezentând mai puţin de 0,1% din primele brute subscrise de 40,1 miliarde de dolari înregistrate de afacerile sale cu asigurări imobiliare şi pentru accidente din anul respectiv.

Marea majoritate a primelor brute din Rusia provin de la clienţi internaţionali, a spus compania, doar 3 milioane de dolari fiind legate de clienţii ruşi de pe piaţa internă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.