Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț teribil al celebrului Stephen Hawking: Peste cât timp va avea loc 'sfârșitul lumii'

agerpres
Stephen Hawking

Anul trecut, Hawking a avut o predicţie sumbră cu privire la sfârşitul lumii, spunând că aceasta se va termina în 1.000 de ani. În cazul acestei predicţii, există o urmă de speranţă pentru omenire, întrucât ar fi timp suficient pentru a dezvolta tehnologia necesară de a părăsi planeta. De curând, celebrul fizician a precizat că mai avem la dispoziţie doar 100 de ani pentru a găsi şi coloniza o altă planetă.

Într-un documentar BBC, intitulat Expedition New Earth, Hawking explică faptul că sfârşitul lumii se va petrece din cauza noastră. Progresele din ştiinţă şi tehnologie ne-au făcut viaţa mai uşoară, dar costul este afectarea iremediabilă a planetei (iremediabilă pentru noi), anunță Descoperă.ro.

Citește și: Uraganul Irma, AVANSAT din nou la categoria 4: Furtuna devastatoare e aproape să lovească Florida Keys! Anunț teribil făcut de Trump - VIDEO

Conform savantului, există un număr de scenarii care pot duce la sfârşitul omenirii.

Un scenariu uşor de intuit este războiul nuclear. Hawking crede că agresivitatea naturii umane, alături de progresele tehnologice pot duce la extincţia omului. De asemenea, fizicianul consideră că empatia va salva omenirea de la izbucnirea unui război nuclear.

Alt scenariu cataclismic derivă din efectele schimbării climatice. "Nu ştim când încălzirea globală se va opri”, precizează acesta, „dar cel mai rău scenariu este acela că Terra va deveni planeta-soră a lui Venus cu temperaturi extrem de mari şi cu ploi de acid sulfuric”.

Citește și: Un nou bilanț tragic făcut public de autoritățile mexicane: Zeci de morți în urma cumplitului cutremur

Virusurile incontrolabile, create de om pot duce la extincţia întregii specii umane, având în vedere progresele în genetică ce s-au realizat în ultimele decenii.

Altă minune creată de om, inteligenţa artificială, poate fi şi ea cauza dispariţiei omului, conform lui Hawking. Ne sunt cunoscute filmele Terminator, unde primul din această serie a apărut acum mai bine de 30 de ani. Aşadar, ideea nu este una nouă, dar este una de care ne apropiem din ce în ce mai mult. "Tehnologia inteligenţei artificiale a atins un punct în care va fi fezabilă în câţiva ani, putându-se crea arme care vor revoluţiona războiul”. Alt scenariu este desigur obţinerea independenţei acestei inteligenţe artificiale, iar în acest caz consecinţele pot fi dintre cele mai nefaste.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.