Coaliţia pentru Familie salută decizia PSD de susţinere a organizării referendumului de modificare a Constituţiei în acestă toamnă. Comitetul Naţional de Iniţiativă Cetăţenească consideră că demersul este unul firesc.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă seara, la Mamaia, că atât la nivelul grupului senatorial al partidului, cât şi la cel al grupului din Camera Deputaţilor, precum şi la nivelul Guvernului s-a decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în această toamnă.
Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Citeşte şi: BOMBA ZILEI: Mâna dreaptă a lui Băsescu, alături de Victor Ponta - FOTO/VIDEO .