Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EXCLUSIV - Fracturi majore în USR. Dacian Cioloş, la un pas să rupă partidul

usr ciolos

La doar trei luni de la intrarea în Parlament, Uniunea Salvaţi România este în prag de rupere, aşa cum "profeţea" Nicuşor Dan. Pe lângă numeroase conflicte la nivel personal între membrii USR, principala fractură din interiorul formaţiunii politice este între cei care doresc să-l primească în partid pe Dacian Cioloş şi cei care nu doresc acest lucru.

Vezi şi: ULTIMA ORĂ: Iohannis a semnat pentru 'lovitura de stat a BNR'

Vezi şi: Directorul SRI, mișcare cu implicații majore: săgeți către DNA

STIRIPESURSE.RO a intrat în posesia unei scrisori pe care deputatul Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloş, a trimis-o liderilor de filiale USR, parlamentarilor şi consilierilor din Bucureşti. Ghinea le scrie colegilor despre atitudinea lui Nicuşor Dan, care s-ar opune intrării lui Dacian Cioloş în USR, deşi majoritatea membrilor de partid ar dori acest lucru. Deputatul vehiculează ideea unei "mare USR", care să guverneze în 2020, lucru care ar fi posibil doar cu ajutorul fostului premier.

Aşa cum stiripesurse.ro relatat în exclusivitate în urmă cu două zile, principalul opozant al lui Cioloş în USR ar fi Matei Păun, fostul şef al campaniei partidului. Deşi acesta nu deţine o funcţie de conducere în USR, se pare că are o mare influenţă şi un cuvânt greu de spus în deciziile strategice. Ghinea denunţă atitudinea de partid mic din USR şi dorinţa de control a unor lideri. Acesta se mai plânge şi de unele atitudini şi acţiuni care ar fi demne mai degrabă de un partid vechi, nu de o formaţiune care vrea să facă un alt fel de politică. Fostul ministru menţionează un conflict personal cu Oana Bîzgan, care ar fi încercat să-l împiedice să facă vizite în filialele USR.

Redăm integral mesajul trimis de Cristian Ghinea liderilor şi aleşilor USR:

"Dragi useriști,

Vă scriu acest mesaj pentru că urmează o întâlnire în care subiectul Dacian Cioloș va fi pe agendă și ar trebui să aflați câteva lucruri direct de la sursa implicată. Cum nu voi fi la întâlnirea cu șefii de filiale, cred că merită scrise. Includ si pe colegii mei parlamentari, pentru că urmează o discuție cu același subiect și la grupul parlamentar și pe câțiva dintre consilierii din București ale căror adrese le am.

Pentru a înlătura speculații gratuite, vă spun de la bun început părerea mea despre Nicușor.

Dacă Nicuşor Dan nu construia Uniunea Salvați Bucureștiul și Uniunea Salvați România, probabil niciunul dintre noi nu s-ar afla azi în politică. Îi sunt recunoscător lui Nicușor că ne-a oferit șansa, inclusiv mie, să facem politică așa cum știm că este politica într-o țară normală. Ce am reușit noi împreună este deja foarte mult, o breșă în sistem. Am fost cu voi în campanie, de la Bistrița și Giurgiu la Onești și Sibiu la Botoșani și Roșiori, dar încă abia începem să ne cunoaștem cu adevărat. Un partid se construiește cu trudă și cu încredere. La fel se și dezvoltă. USR este astăzi într-o perioadă în care ne tragem sufletul, ne organizăm ca să înfruntăm mai departe balena PSD.

Cred că USR este acea forţă capabilă să mobilizeze oameni şi idei, să pună presiune pe partide să se reformeze, să vină cu idei pentru modernizarea țării și cu profesioniști. Unul dintre acești profesioniști este Dacian Cioloș.

Acum două săptămâni Dacian mi-a spus că are două opțiuni: un partid nou sau o apropiere de USR. Nu vrea să fragmenteze susținerea publică pentru reformă. Dacian e un om care se gândește mult, ardelean cum știți, dar, decizia odată luată, e ferm. Fiind în perioada de cântărire a opțiunilor, am crezut că venirea lui e șansa ideală pentru a continua etapa următoare: marele USR.

Acel USR care canalizează toate energiile pro-reformă – ale străzii, ale profesioniștilor. Dacian în USR ar fi un prim pas pentru a construi marele USR care va guverna în 2020. Ba chiar un prim pas necesar și obligatoriu: dacă Dacian face un alt partid, ar fi catastrofal pentru USR, am pierde suflu, electorat și structuri. Pe de altă parte, depinde de conducerea partidului să gândească cadrul venirii lui.

Am zis să întreb conducerea USR despre posibilitatea unei apropieri. Am făcut-o. Răspunsul a fost complicat, dar în esență negativ. Nu am înțeles nici atunci nici acum resorturile acestei decizii. Las amănuntele acestui răspuns la latitudinea celor care au luat decizia, îi puteți întreba direct.

Sunt un om disciplinat, dar am intrat într-un partid democratic, unde deciziile cruciale legate de soarta partidului trebuie luate în cadru larg, după dezbatere și consultare. Răspunsul brusc și neechivoc față de planul marelui USR ar fi trebuit cântărit și dezbătut înainte în partid.

Nu sunt de acord cu acest răspuns și am anunțat, deschis, că voi continua să susțin, în interiorul USR, că locul lui Dacian este aici, lângă noi, lângă Nicușor. Ceea ce fac și prin acest email. Am spus chiar mai mult, tot deschis și transparent, conducerii că voi face campanie în interiorul partidului pentru proiectul marelui USR, care începe prin aducerea lui Dacian Cioloș alături de noi.

Nicușor are nevoie lângă el de o echipă puternică. Dacian poate fi în această echipă. Aceasta este una dintre ideile mele poate fixe, ca Nicuşor şi Dacian să lucreze împreună pentru USR și pentru România. Omul care a construit un altfel de a face politică în România împreună cu omul care a adus o altfel de guvernare în România. Ceva mai logic, mai firesc și mai eficient nu îmi pot imagina.

Unii dintre voi ați auzit frânturi din aceste conversații – de ce frânturi și nu dezbateri directe? Nu eu am ales asta. Sunt un om disciplinat, mi s-a cerut să intermediez discret și asta am făcut. Unii m-ați sunat. Mulți sunteți de acord cu mine. Argumentele contra venirii lui Dacian se tot învârt în jurul unor cozi. Și cea mai importantă e aceea că partidul s-ar schimba. Cu asta sunt de acord. Dar partidul se schimbă oricum. Nu are cum să nu se schimbe. Nu putem gândi și construi marele USR și să rămână totul la fel.

Actuala criză de creștere e firească după intrarea USR în Parlament. USB a avut curajul, după alegerile locale, să facă un pas decisiv, participarea la parlamentare, adică pasul de la partid local la partid naţional, cu toate riscurile. Azi USR este pus în faţa aceleaşi decizii, să facă pasul de la un partid de nişă, minoritar, la un partid mare, adică spre un partid care să se adreseze unui electorat mai numeros şi mai divers şi care aspiră, în viitor, să formeze guvernarea.

Bănuiesc că în spatele primei opţiuni sunt nişte temeri pe care le-a exprimat Matei Păun în grupul de FB al USR. Matei Păun spune că dacă Dacian Cioloş ar veni, USR s-ar transforma în altceva. Adică în ceva necunoscut, deci de speriat. Cu alte cuvinte, problema nu este că Dacian Cioloş ar cere sau nu funcţii – aşa cum vi se spune, deși sunt sursa primară a conversației cu Dacian și neg clar acest lucru – ci însăşi prezenţa lui.

Da, Dacian Cioloş va atrage mai mulţi oameni spre USR şi USR nu va mai fi un partid "ca între prieteni", ci altceva. Depinde de noi ca acest altceva să fie bun şi pentru USR şi pentru România.

O observaţie: dilema asta se vede şi în locurile pe care le alegem pentru întâlnirile noastre, în săli mici, ca şi cum am îmbrăca un copil cu hainele lui de anul trecut pentru că ne e greu să acceptăm că el creşte. Nu putem să oprim creşterea copilului, putem să facem ca acest copil să devină un adult bun. Matei Păun şi alţii din jurul lui nu au cum să ştie ce va fi în viitor, chiar dacă au impresia că deţin informaţii despre viitor. Din nou, ce va fi USR depinde de noi toţi.

Depinde de actualul și de viitorul președinte Nicușor Dan, depinde de actualul și de viitorul Birou Național, depinde în primul rând de Congres și de membrii USR care vor dezbate și vor vota pe opțiunile mari ale partidului.

Și depinde inevitabil și de mișcarea pe care o lansează Dacian zilele acestea – o mișcare civico-politică cerută de publicul său, care este și publicul nostru. O mișcare care apare oricum, indiferent că place unora din USR sau nu. Mi s-a spus explicit: Cioloș e un elefant prea mare pentru USR. O decizie trebuie luată. Dacă băgăm capul în nisip, elefantul e tot acolo. Și de fapt este exact ce ne trebuie ca să creștem. Mișcarea pornită de Dacian poate contribui la marele USR dacă suntem înțelepți și curajoși.

Partidul trebuie să crească. USR este al publicului. Aud oameni care îmi spun că vor să se înscrie și nu primesc răspuns. Nu e ok când se spune că trebuie să avem grijă să nu cumva să vină prea mulți. Obsesia pentru control e dăunătoare.

Și vorbind de control. Cred că la conversațiile de sâmbătă (cu președinții de filială) și de luni (cu parlamentarii) ar trebui să vorbim despre rolul noului Secretariat General.

Unii dintre voi m-ați invitat în filiale şi voi veni cu drag să ne întâlnim cu oamenii. Ieri însă am avut parte de o surpriză. Îmi scrie Oana Bâzgan: "Sper să nu te mai inviţi tu în filiale din teritoriu fără să mă anunţi pe mine, dat fiind faptul că cel puţin pentru moment sunt responsabilă de teritoriu", mi-a scris Oana, printre alte lucruri neplăcute.

Consider că e doar o impolitețe pe care o voi ignora. Dar deja se adună lucruri care mă pun pe gânduri. De la secretariat se promit oamenilor susținere la Congres și funcții. Care este exact rolul acestui Secretariat General? Ce înseamnă că Oana B. este ”responsabilă de teritoriu”? Ne-am angajat stăpâni?

Dragilor, e prea devreme și e prea păcat să devenim ca partidele vechi. Controlul teritoriului prin structuri aparent tehnice, dar cu rol politic, e o tactică veche la partidele care nu vor să se deschidă spre public. Vă spun ca politolog că am citit despre asta și nu se termină bine.

Care e rolul exact al membrilor Secretariatului General care ne-a fost prezentat recent? Nu pot fi și jucători și arbitri în dezbaterea internă care e politică în esența sa. Secretariatul trebuie să revină la un rol tehnic de implementator al deciziilor politice. Partidul are un secretariat, să fie clar asta în modul de organizare și în funcții. Altfel riscăm ca secretariatul să își facă partid în interiorul partidului. Membrii actualului SG care sunt și membri în Biroul Național sau în Parlament sunt într-un potențial conflict de interese și activează acest conflict de interese de câte ori devin și jucători politici în partid. Le cer să se retragă până la Congres sau să declare urgent că NU vor candida pentru viitoarele Biroul Național / Comisie de Etică alese de Congres.

Am intrat într-un partid democratic, în care regulile jocului trebuie să fie clare si transparente. Vreau, ca și voi, să jucăm după reguli. Haideți să creăm acel cadru în care toți membrii să aibă șanse egale.

Altfel, evident că voi veni în filiale, așa cum am promis. Cu drag vin și vorbim, și cu membrii, și cu simpatizanții.

USR trebuie să crească și să schimbe România. Nu ne permitem să rămânem mici.

Îmi doresc să fim înțelepți."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.