Un aeroport închis în plin sezon turistic, drumuri blocate, sate inundate: sudul Thailandei este afectat de mai multe zile de ploi torenţiale, soldate până în prezent cu moartea a şase persoane, informează AFP, conform agerpres.
Nouă provincii sunt afectate şi mai mult de 120.000 de case se află sub ape, se indică într-un comunicat al Ministerului de Interne dat publicităţii vineri.
Citeşte şi: Comandament de iarnă la Ministerul Transporturilor: Măsuri de URGENȚĂ luate de Răzvan Cuc
Ploile abundente au transformat mai multe drumuri în cursuri de apă, legăturile maritime către insule sunt perturbate, numeroase zboruri au fost anulate, inclusiv pe insula turistică Koh Samui, iar aeroportul Nakhon Si Thammarat a fost închis pentru cel puţin două zile.
Chiar dacă sezonul ploios - între lunile iunie şi octombrie - s-a terminat de câteva săptămâni, sudul ţării cunoaşte al doilea episod de inundaţii într-o perioadă scurtă. De fiecare dată au fost afectate zone turistice, cum ar fi oraşul Krabi şi insula Koh Samui. În decembrie, peste 35 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor.
Pe reţelele de socializare, numeroşi turişti au distribuit poze cu hoteluri sau restaurante inundate.
Puţin mai la sud, în nordul Malaeziei, peste 40.000 de persoane au trebuit evacuate din cauza inundaţiilor, iar mii dintre acestea sunt în continuare blocate în centrele de ajutorare.
Comentează