Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mega-licitația de la APIA, viciată? / surse

apia

Mega-licitația de la APIA de peste 21 de milioane de euro ar putea fi viciată, spun surse din instituție, din cauza unor posibile conflicte de interese care rezultă din legăturile strânse care există între Consultatul desemnat pentru evaluarea procedurii de achiziție publică și unii participanți la licitație. Utilizarea unui consultant pentru a înclina balanța în favoarea unuia dintre competitori la o licitație reprezintă o schemă clasică în care experți prieteni sau apropiați sunt împinși în față la evaluarea ofertelor, ceea ce are ca rezultat, surpriză, câștigarea achiziției de către firmele legate de consultantul care evaluează. Doar că în aces caz miza licitației este una uriașă, și anume acordarea a miliarde de euro către fermierii din România!

Elena Udrea dezvăluie LISTA jurnaliștilor acoperiți, aflați în subordinea lui Florian Coldea

Astfel, pentru derularea procedurii de achiziție a „Serviciilor de mentenanță, extindere si dezvoltare a sistemului informatic al APIA", instituția a contractat „Servicii de consultanță pentru evaluarea ofertelor”, acestea fiind câștigate de ITeC SOLUȚII INFORMATICE SRL împreună cu SIMBIOTIC SOLUȚII INFORMATICE SRL, specialiștii desemnați să ofere expertiză fiind Florin Pavel, Dorel Adrian Dogaru și Ioana Timiș. Această contractare de servicii de consultanță nu este nici ea întâmplătoare, având legătură cu persoane de decizie din cadrul departamentului de achiziții ajunși pe funcții într-una din guvernările trecute într-o perioadă de mare apropiere de Grupul Teamnet.

Problema este că în interiorul APIA au apărut până la urmă suspiciuni privind un posibil conflict de interese între cei trei experți ai Consultantului și trei dintre firmele care participă împreună la licitație: S&T ROMANIA SRL, TEAMNET WORLD PROFESSIONAL SERVICES SRL și YMENS TEAMNET SRL.

Astfel, ITeC SOLUTII INFORMATICE SRL, unul dintre cei doi membri ai Consultantului care oferă expertiza pentru licitație, este Victor Niculae Grădinescu, el deținând o cotă de 50% din capitalul social. Numai că Grădinescu a lucrat în mod direct în cadrul unuia dintre ofertanții pe care îi evaluează acum, și anume la S&T ROMANIA SRL, din martie 2004 până în mai 2015, adică mai bine de 11 ani.

Mai mult, există un raport FRD Center Market Entry Services Publication realizat pentru firmele de pe piața ITC din Romania în anul 2015 în care Grădinescu apare ca director în cadrul S&T în anul 2015! De altfel, din aprilie 2015, același Grădinescu a devenit persoană fizică autorizată înregistrată la Registrul Comerțului,  calitate în care a avut colaborări cu aceeași S&T ROMANIA SRL până în iulie  2017, acum devenind însă expert într-o licitație în care are putere de decizie asupra unei achiziții în care unul din competitori este chiar firma în care a lucrat și cu care a colaborat o vreme foarte lungă.

Dezvăluire explozivă: Informaţii false oferite de o judecătoare chiar în plenul CSM

Nici celălalt asociat al ITeC SOLUȚII INFORMATICE SRL, Ioana Timiș, care deține restul de 50% din capitalul social, administrator al firmei, dar și expert desemnat în cadrul licitației, nu este străină de legături cu participanții la licitație. Astfel, Ioana Timiș este soția domnului Mădălin Timiș, angajat  în funcția de NOD Academy Manager în cadrul Network One Distribution, adică fosta Assesoft Distribution, companie cunoscută în piață ca parte a Grupului Teamnet, care participă și el, printr-una din firmele sale, la mega-licitația de la APIA.

În plus, cealaltă firmă din asocierea care oferă consultanța pentru licitație, SIMBIOTIC SOLUȚII INFORMATICE, îl are ca asociat și administrator unic  pe Dorel Adrian Dogaru, expert și el în cadrul licitației. Numai că firma sa are o strânsă colaborare cu ofertantul S&T ROMANIA SRL și cu firmele din grupul TEAMNET în vederea pregătirii procedurilor de achiziții, ceea ce naște serioase semne de întrebare în momentul în care consultantul care învață aceste companii cum să aplice la licitații devine și evaluatorul oficial al acestor companii în cadrul unei achiziții de o asemenea importanță!

În APIA există acum temerea că ambii membri ai Consultantului care ar trebui să asiste instituția în derularea mega-licitației de peste 21 de milioane de euro se află într-un conflict grav de interese, ceea ce va afecta desfășurarea procedurii de achiziție atât de urgente.

APIA a sesizat de altfel Agenția Națională de Integritate în acest caz, dar a primit un răspuns care nu clarifică situația, și anume că ANI verifică doar membrii comisiei de evaluare a licitației, nu și consultantul implicat în această procedură, așa încât APIA trebuie să ia niște decizii grele în această privință. Legislația în această privință e clară, Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice stipulând că pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica și remedia situațiile de conflict de interese, în scopul evitării denaturării concurenței și al asigurării tratamentului egal pentru toți operatorii economici.

Iar situația în care se află experții implicați în achiziție par a se potrivit perfect cu definiția legală a conflictului de interese: ”orice situație în care membrii personalului autoritațll contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot influența  rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea ori independența lor în contextul procedurii de atribuire”. Iar aceste reguli nu se aplică doar membrilor comisiei de evaluare, pentru că, potrivit legislației, atât membrii comisiei de evaluare, cât și experții externi cooptați au obligația de a respecta regulile de evitare a conflictului de interese prevăzute în lege.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.