DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

10.000 de măşti, împărțite de Primăria din Buzău locuitorilor din cartierul în care s-a impus carantina

smartreview
masti chirurgicale protectie

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunţat, luni, achiziţia a 10.000 de măşti care urmează să fie împărţite locuitorilor din cartierul Poştă, în care a fost impusă carantina după confirmarea a 20 de cazuri de coronavirus.

Potrivit edilului buzoian, 2.500 dintre măşti vor fi împărţite în cursul zilei de luni, iar restul în următoarele 2 zile, potrivit news.ro.

”Oamenii nu vor avea voie să meargă nici la serviciu, doar la unul din cele 4 magazine din acest cartier vor putea ieşi şi vor trebui să poarte mască, inclusiv pe stradă”, a declarat primarul Constantin Toma

De asemenea, autorităţile buzoiene au instituit o linie specială la care vor pute suna buzoienii care locuiesc în cartierul Poştă, dacă vor avea probleme în cele 14 zile de carantină.

”Prolema e că în acest cartier nu e nicio farmacie, de asemenea nu e niciun bancomat. Sunt 4 magazine pe 13 străzi, unde sunt case şi două blocuri mari de locuit. Dacă oamenii vor avea nevoie de medicamente, de alimente, vor suna la numărul 0720.955.955 sau la 0238.955 şi vor spune ce problemă au. Avem 4 echipe de la Direcţia de asistenţă Socială care vor merge echipate la aceşti oameni, le vor lua comenzile şi banii şi le vor aduce ce au nevoie. În cazul în care vor fi persoane care vor întâmpina probleme deosebite le vom ajuta”, a declarat primarul Buzăului.

Tot luni, primarul a anunţat montarea de lavoare mobile, cu apă şi săpun, dispensere cu dezinfectant şi covoraşe impregnate cu dezinfectant, în toate zonele de acces şi la magazinele alimentare din zona carantinată.

Citește și: Victor Ciutacu, reacție la vestea că Sorina Matei și Andrei Bădin au fost dați afară de la B1 TV: O vomă slugarnică!

Străzile, trotuarele şi parcările precum şi scările blocurilor, situate în perimetrul carantinat vor fi dezinfectate zilnic.

Clădirea policlinicii Nicolae Titulescu, acolo unde a ajuns iniţial pacientul 0, de la care a pornit focarul de coronavirus, va fi dezinfectată. Vor fi igienizate spaţiile comune interioare si exterioare, de asemenea aici vor fi montate de dozatoare şi covoraşe cu dezinfectant la intrările în policlinică.

Municipiul Buzău se confruntă cu primul focar de coronavirus, în cartierul Poştă, unde 20 de persoane sunt confirmate cu COVID 19.

Totul a pornit de la un bărbat de 41 de ani care de Paşte a mers în vizită la rudele sale din localitatea Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa. Omul a venit acasă, iar la o săptămână a început să prezinet semne de boală, fiind confirmat cu infecţie cu coronavirus.

Alte 19 persoane cu care a intrat în contact au fost confirmate cu coronavirus, între care şi 5 copii, cei mai mici având un an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.