107 cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în scădere cu 18,3%; două decese

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 04-02-2025 09:15

Actualizat: 04-02-2025 11:15

Article thumbnail

Sursă foto: DAVID HERRAEZ CALZADA / imageBROKER / Profimedia

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în perioada 27 ianuarie - 2 februarie, au fost înregistrate 107 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 18,3% faţă de săptămâna precedentă.



Potrivit INSP, 31 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În perioada 27 ianuarie - 2 februarie au fost raportate două decese la persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Până în prezent, 69.251 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

În ţara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.582.645 de cazuri de COVID-19.

În ultima săptămână au fost efectuate 950 de teste RT-PCR şi 15.400 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 0,6%.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.041.709 de teste RT-PCR şi 15.214.221 teste rapide antigenice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri