Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

13 clase din Constanța trec la cursuri exclusiv online, după apariţia unor cazuri de Covid-19 în rândul elevilor şi profesorilor

bay939.com.au
coronavirus covid-19

Treisprezece clase de la unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa vor trece la scenariul 3 de funcţionare, adică la cursuri exclusiv online, după ce au apărut cazuri de Covid-19 la elevi şi cadre didactice. Prefectura Constanţa a transmis, joi seara, printr-un comunicat de presă, că prefectul George Niculescu a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 29 a CJSU Constanţa, care prevede modificarea scenariului de funcţionare în 18 unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa, informează News.ro.

"Astfel, s-a votat în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, a unei clase a XII-a din Colegiul Comercial Carol Constanţa, până pe data de 7 octombrie, ca urmare a confirmării unui caz Covid-19 în rândul elevilor. Tot în municipiul Constanţa, două clase a V-a, o clasă a VI-a, două clase a VII-a şi două clase a VIII-a din Şcoala Gimnazială nr. 37 Constanţa, au trecut din scenariul 2 în scenariul 3 de funcţionare, după confirmarea unui caz Covid-19 în rândul dascălilor, măsura fiind valabilă până pe 5 octombrie”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că, la Şcoala Gimnazială nr. 1 Istria, s-a votat trecerea din scenariul 1 în scenariul 3 pentru toate cele patru clase din ciclul gimnazial, în urma infectării unui cadru didactic cu virusul SARS-CoV-2. Scenariul va fi activat până pe 6 octombrie. Aceeaşi trecere de la scenariul 1 la scenariul 3 s-a votat şi pentru clasa a VII-a a Şcolii Gimnaziale nr. 2 Nuntaşi, după confirmarea unui caz COVID-19 în rândul profesorilor.

“Totodată, Şcoala Gimnazială nr. 1 din Eforie Nord a solicitat trecerea din scenariul 1 în scenariul 2 de funcţionare, pentru tot anul şcolar, pe motiv că infrastructura nu permite asigurarea condiţiilor pentru învăţământ faţă în faţă”, a precizat Prefectura Constanţa.

Conform sursei citate, 13 unităţi de învăţământ din judeţ au solicitat şi le-a fost aprobată trecerea din scenariul 2 în scenariul 1, după ce au făcut dovada că sunt asigurate toate condiţiile pentru învăţământul "faţă în faţă”. Acestea sunt: Şcoala Gimnazială "Mihail Sadoveanu” Medgidia, Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, Şcoala Gimnazială nr. 1 Limanu, Şcoala Gimnazială nr. 2 2 Mai, Grădiniţa cu Program Normal Limanu, Grădiniţa cu Program Normal "Fraţii Grimm” 2 Mai, Şcoala Gimnazială nr. 1 Pecineaga, Grădiniţa cu Program Normal Pecineaga, Grădiniţa cu Program Normal Vânători, Şcoala Primară nr. 2 Vânători, Şcoala Gimnazială nr. 3 Mangalia, Şcoala Gimnazială nr. 1 Tuzla şi Grădiniţa cu Program Normal Tuzla.

De asemenea, în alte cinci unităţi de învăţământ este activat scenariul 3 de funcţionare: Grădiniţa cu Program Normal şi Prelungit "Colibri” Constanţa (grupa mare şi grupa mică), Liceul Teoretic "Ovidius” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 29 "Mihai Viteazul” Constanţa (trei clase a III-a şi o clasă a V-a), Şcoala Gimnazială nr. 8 Constanţa (două clase a II-a) şi Şcoala Gimnazială nr. 12 "B.P. Haşdeu” Constanţa (o clasă a II-a).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.