13 sinucideri ar putea avea legătură cu scandalul poștei britanice

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 08-07-2025 18:45

Actualizat: 08-07-2025 21:45

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Scandalul poştaşilor britanici, una dintre cele mai grave erori judiciare din Regatul Unit, este posibil să fi cauzat 13 sinucideri, în timp ce aproximativ 60 dintre victimele judiciare luaseră în calcul să-şi pună capăt zilelor, arată primele concluzii ale unui raport publicat marţi, informează AFP.

Între 1999 şi 2015, aproape o mie de responsabili ai unor mici unităţi ale Post Office, companie publică, au fost acuzaţi de furt şi urmăriţi penal pe baza unor informaţii eronate ale unui soft de contabilitate al Fujitsu, denumit Horizon, potrivit Agerpres.

Peste 700 dintre ei au fost urmăriţi în justiţie pentru furt şi falsificare de conturi.

Potrivit primelor concluzii ale unui raport rezultat dintr-o anchetă publică lansată în 2020, 59 dintre persoane au luat în calcul varianta sinuciderii, iar zece chiar au încercat să treacă la acţiune.

Această cifră include atât responsabili ai acestor mici oficii poştale, cât şi membri ai familiilor lor.

Raportul arată că, potrivit familiilor lor, 13 persoane, printre care şase foşti responsabili de oficii poştale, s-au sinucis din cauza scandalului.

Preşedintele anchetei, Wyn Williams, a afirmat că există "o reală posibilitate" ca acest scandal să fi determinat 13 persoane să se sinucidă, chiar dacă el a recunoscut că nu poate stabili această legătură de cauzalitate "în mod definitiv".

"Dovezile la care am putut avea acces m-au convins că un anumit număr de cadre, precum şi angajaţi cu funcţii mai mici ai Poştei ştiau sau ar fi trebuit să ştie că Legacy Horizon era susceptibil să conţină erori", a scris Williams în raportul său. Cu toate acestea, "pe parcursul întregii durate de viaţă a Legacy Horizon, Poşta a afirmat mereu că datele sale erau mereu exacte", a mai acuzat el.

Un serial difuzat în ianuarie 2024 pe canalul de televiziune ITV, centrat pe lupta judiciară a unuia dintre poştaşi, Alan Bates, a readus această afacere în centrul atenţiei.

Mai multe condamnări au fost de atunci anulate de justiţie, iar o comisie de anchetă s-a aplecat din nou asupra acestui scandal, descris de fostul premier britanic Rishi Sunak drept "una dintre cele mai grave erori judiciare din istoria" Regatului Unit.

"Mă bucur de acest raport şi mă angajez să fac în aşa fel încât poştaşii lezaţi să obţină o reparaţie completă, echitabilă şi rapidă", a reacţionat marţi ministrul britanic al comerţului, Jonathan Reynolds, într-un comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri