Paisprezece migranţi au fost răniţi marţi, dintre care cinci grav, după ce o camionetă care îi transporta a lovit violent balustrada de securitate de pe o autostradă din jurul Bruxellesului, după ce vehiculul fusese urmărit de poliţie, a anunţat Parchetul belgian, potrivit AFP şi La Libre Belgique, transmite agerpres.
Starea sănătăţii a doi minori şi trei adulţi care se aflau în partea din spate a vehiculului ''este în pericol''. Cei 14 migranţi ''se aflau în situaţie ilegală pe teritoriul belgian'', potrivit Parchetului federal de la Bruxelles.
S-A AFLAT unde şi cum au fost stabilite primele contacte între Putin şi Trump
Şoferul, care nu avea niciun act de identitate asupra sa, a fost plasat în arest şi va fi audiat în cursul după-amiezii.
A fost deschisă o anchetă judiciară pentru 'trafic de fiinţe umane' şi obstrucţionarea circulaţiei.
Camioneta fusese reperată în jurul orei locale 03:00 (01:00 GMT) rulând pe contrasens pe o autostradă în apropiere de localitatea Nivelles, la circa 40 de kilometri sud de Bruxelles.
''Şoferul a făcut un viraj în direcţia Ring-ului (şoseaua de centură a) oraşului Bruxelles. El a fost luat în urmărire de mai multe maşini ale poliţiei'', relevă un comunicat al parchetului belgian.
Ruşii ŞTIAU că s-ar pregăti un atac terorist la Sankt-Petersburg
După circa 45 de kilometri de urmărire, şoferul a ''încercat să izbească maşinile poliţiei şi a lovit'' balustrada centrală a autostrăzii.
Migranţii au fost duşi la spital, iar în prezent are loc procesul de identificare a lor. În acest caz a fost contactat Oficiul pentru Străini din cadrul Ministerului de Interne belgian.
Comentează