Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-A AFLAT unde şi cum au fost stabilite primele contacte între Putin şi Trump

blackwater

Emiratele Arabe Unite au organizat, în luna ianuarie, o întâlnire secretă între fondatorul Blackwater, Erik Prince, şi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, ca parte a eforturilor evidente de a stabili o linie de comunicaţii informală între Moscova şi preşedintele ales al SUA, Donald Trump, potrivit unor oficiali americani, europeni şi arabi, relatează marţi The Washington Post, potrivit agerpres.

Întâlnirea a avut loc în jurul datei de 11 ianuarie - cu nouă zile înaintea ceremoniei de preluare a mandatului de către Trump - în insulele Seychelles din Oceanul Indian. Deşi agenda completă rămâne neclară, Emiratele Arabe Unite (EAU) au fost de acord să medieze întâlnirea parţial pentru a explora posibilitatea ca Rusia să fie convinsă să-şi restrângă relaţia cu Iranul, inclusiv în Siria, un obiectiv al administraţiei Trump care presupune concesii majore făcute Moscovei în privinţa sancţiunilor impuse de SUA.

Ruşii ŞTIAU că s-ar pregăti un atac terorist la Sankt-Petersburg

Deşi Erik Prince nu a avut un rol oficial în campania electorală a lui Donald Trump şi în desemnarea echipei de tranziţie, el s-a prezentat drept un emisar neoficial al lui Trump înalţilor demnitari din EAU implicaţi în organizarea întâlnirii sale cu colaboratorul lui Putin, potrivit oficialilor, care nu au dezvăluit identitatea trimisului rus.

Prince a fost un susţinător înfocat al lui Donald Trump. După Convenţia Republicană, el a contribuit cu 250.000 de dolari la campania lui Trump şi la Partidul Republican. El are relaţii în cercul apropiaţilor lui Trump, printre care Stephen K. Bannon, în prezent strateg-şef şi consilier al preşedintelui. Betsy DeVos, sora lui Erik Prince, este ministru al educaţiei în administraţia Trump, iar Prince a fost văzut, în luna decembrie, în birourile din New York ale echipei de tranziţie a preşedintelui nou ales al SUA.

Oficiali americani au afirmat că Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a examinat întâlnirea din Seychelles în cadrul anchetei mai ample privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi presupusele contacte între colaboratori ai lui Putin şi Trump. FBI a refuzat să facă vreun comentariu, adaugă publicaţia citată.

Întâlnirea din Seychelles, care potrivit unui oficial a durat două zile, se adaugă unei reţele crescânde de conexiuni între Rusia şi americani cu legături cu Trump - contacte pe care Casa Albă a ezitat să le recunoască sau să le explice până când ele au fost prezentate de media.

Secretarul general al NATO cere Europei să cheltuiască mai mult pentru apărare

''Nu avem cunoştinţă despre vreo întâlnire, iar Erik Prince nu are niciun rol în (echipa de) tranziţie'', a spus Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Un purtător de cuvânt al lui Prince a declarat: ''Erik nu a avut niciun rol în echipa de tranziţie. Aceasta este o invenţie absolută. Întâlnirea nu a avut nicio legătură cu preşedintele Trump. De ce aşa-numita comunitate de intelligence îşi pierde timpul cu supravegherea cetăţenilor americani când ea ar trebui să vâneze terorişti?'.

Erik Prince este cel mai bine cunoscut ca fondator al Blackwater, o firmă de securitate care a devenit un simbol al abuzurilor comise de SUA în Irak, după o serie de incidente, printre care unul din 2007 în care agenţi ai companiei au fost acuzaţi - şi ulterior condamnaţi penal - de uciderea unor civili într-o piaţă aglomerată din Irak. Prince a vândut compania, care ulterior a fost redenumită (Xe Services în 2009 şi Academi în 2011, n.r.), dar a continuat să construiască un imperiu paramilitar privat, având contracte în Orientul Mijlociu şi Asia. În prezent, el conduce o companie cu sediul în Hong Kong, cunoscută sub numele Frontier Services Group.

Prince ar fi fost probabil considerat prea controversat pentru a lucra în vreo calitate oficială în echipa de tranziţie sau administraţia Trump. Însă legăturile sale cu consilierii lui Trump, experienţa sa în activitatea clandestină şi relaţia cu liderii EAU - unde s-a mutat în 2010 pe fondul agravării problemelor juridice pentru afacerile sale din SUA - l-ar fi poziţionat ca intermediar ideal.

Atentat la Sankt-Petersburg: A fost IDENTIFICAT atacatorul

Potrivit The Washington Post, întâlnirea din Seychelles a survenit după discuţii private separate, la New York, în care au fost implicaţi reprezentanţi importanţi ai lui Trump atât cu Moscova, cât şi cu EAU.

Casa Albă a recunoscut că Michael T. Flynn, prima alegere a preşedintelui american în funcţia de consilier pentru securitate naţională, şi consilierul şi ginerele lui Trump, Jared Kushner, s-au întâlnit la New York cu ambasadorul rus în SUA, Serghei Kisliak, la sfârşitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie 2016.

Lui Flynn şi Kushner li s-a alăturat Bannon pentru o întâlnire separată cu prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, şeicul Mohamed bin Zayed al-Nahyan, care a făcut o vizită secretă la New York ulterior în decembrie 2016, conform unor oficiali americani, europeni şi arabi, care au ţinut să-şi păstreze anonimatul.

Într-o neobişnuită încălcare a protocolului, EAU nu au notificat administraţia Obama înaintea acestei vizite, deşi oficialii au aflat de ea întrucât numele lui Zayed apărea pe lista de pasageri.

Potrivit unor oficiali, Zayed şi fratele său, consilier de securitate naţională în EAU, au coordonat întâlnirea din Seychelles cu reprezentanţi ai guvernului rus cu scopul de a stabili un canal neoficial între Trump şi Putin. Zayed a dorit să îi ajute pe ambii lideri, care îşi exprimaseră interesul de conlucra mai strâns, un obiectiv politic susţinut de mult timp de prinţul moştenitor al EAU - adaugă cotidianul citat.

O nouă ameninţare cu bombă în Sankt-Petersburg. Aceeaşi staţie de metrou a fost ÎNCHISĂ

EAU, care consideră Iranul unul dintre principalii lor inamici, au împărtăşit interesul echipei lui Trump de a frâna relaţiile dintre Moscova şi Teheran. Zayed s-a întâlnit cu Putin de două ori în 2016, potrivit unor oficiali occidentali, şi i-a cerut liderului rus să colaboreze cu EAU şi Arabia Saudită într-un efort de a izola Iranul.

La data întâlnirii din Seychelles şi în săptămânile care au urmat, EAU au crezut că Erik Prince are aprobarea noii administraţii americane pentru a acţiona ca reprezentantul ei neoficial. Emisarul rus era o persoană despre care Zayed ştia că este un apropiat al lui Putin din interacţiunile sale cu amândoi, au menţionat oficialii citaţi. Atunci când a avut loc întâlnirea din Seychelles, contactele oficiale dintre membrii viitoarei administraţii Trump şi guvernul rus erau urmărite intens, atât de către anchetatorii federali, cât şi de către presă.

Oficiali guvernamentali din Seychelles au afirmat că nu au cunoştinţă despre vreo întâlnire între colaboratorii lui Trump şi Putin în jurul datei de 11 ianuarie, în această insulă. Totuşi, ei au spus că staţiunile luxoase din Seychelles sunt ideale pentru întâlniri secrete precum cea descrisă de oficialii americani, europeni şi arabi.

Coreea de Nord ameninţă că va reacţiona împotriva comunităţii internaţionale

Nivelul de discreţie din jurul întâlnirii din Seychelles pare unul extraordinar dată fiind frecvenţa cu care consilieri importanţi de-ai lui Trump, printre care Flynn şi Kushner, au interacţionat cu oficiali ruşi în Statele Unite, inclusiv la Trump Tower din New York.

Foşti oficiali americani au declarat că, deşi Erik Prince s-a abţinut de la a juca un rol direct în tranziţia lui Trump, numele lui a fost menţionat atât de frecvent în discuţiile interne încât el pare să funcţioneze ca un consilier extern ale cărui opinii au fost fructificate într-o serie de chestiuni, printre care planurile de restructurare a comunităţii de intelligence din SUA.

Administraţia Trump şi EAU par să împărtăşească aceleaşi temeri legate de Iran. Potrivit unor foşti şi actuali oficiali, consilierii lui Trump s-au concentrat în perioada de tranziţie pe explorarea modalităţilor de a determina Moscova să-şi restrângă relaţiile cu Teheranul.

Mii de oameni CONTESTĂ în stradă victoria lui Vucic în alegerile prezidenţiale din Serbia

După întâlnirea de la New York dintre reprezentanţii EAU şi colaboratorii lui Trump, Zayed a fost abordat de Prince, care a spus că fusese autorizat să acţioneze ca reprezentant neoficial al preşedintelui ales. El a dorit ca Zayed să stabilească o întâlnire cu un apropiat al lui Putin. Zayed a fost de acord şi a propus ca loc al întâlnirii Seychelles, ca urmare a discreţiei dorite de ambele părţi. 'El a dorit să ajute'', a spus un oficial despre Zayed.

Întâlnirea din Seychelles a fost considerată productivă de către EAU şi Rusia, dar s-a renunţat la ideea de a aranja şi alte întâlniri între Prince şi apropiaţi de-ai lui Putin. Chiar şi contactele neoficiale între colaboratorii lui Trump şi Putin au devenit prea riscante din punct de vedere politic, au estimat aceiaşi oficiali.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.