DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

15 măsuri recomandate la temperaturi scăzute/ GHID

frig

Frigul este dăunător în special persoanelor vârstnice, copiilor, cardiacilor, celor cu probleme de circulaţie sau cu boli respiratorii – atrag atenţia medicii, care recomandă, pe lângă o îmbrăcăminte adecvată, evitarea deplasărilor în spaţii deschise şi expunerea prelungită la temperaturile scăzute, respectarea regulilor de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii şi consumul alimentelor bogate în proteine, fructe şi legume.

Atunci când este expus unui stres termic extrem, cum sunt perioadele de ger sau de caniculă, organismul încearcă să păstreze temperatura optimă de 37 de grade Celsius. În interiorul corpului începe o luptă pentru protejarea organelor vitale, antrenând fiecare muşchi, nerv sau vas de sânge. În cazul unor temperaturi foarte scăzute, primul organ care reacţionează este creierul, de aceea în caz de hipotermie severă apar senzaţiile de moleşeală şi pierderea conştienţei.

Un alt pericol major în timpul gerului este riscul apariţiei degerăturilor, care sunt provocate de expunerea îndelungată la temperaturi de sub 0 grade Celsius. Acestea pot fi superficiale, care se limitează la piele, şi profunde, care afectează şi muşchii, oasele, tendoanele, nervii sau vasele de sânge. Doctorul Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgenţă, prezintă câteva recomandări pentru a face faţă vremii geroase.

În spaţii deschise:

1. Alegeţi haine groase, rezistente la umezeală, care să vă asigure protecţia capului, feţei şi a mâinilor, pentru a evita pierderile de căldură, şi încălţăminte lejeră, care să nu împiedice circulaţia la nivelul membrelor.

2. Evitaţi deplasările matinale sau nocturne, când temperaturile sunt extrem de scăzute.

3. Evitaţi expunerea prelungită la frig. Alternaţi expunerea cu repausul în spaţii încălzite precum instituţii publice, magazine, staţii de benzină, gări.

4. Evitaţi imobilizarea prelungită. Consumaţi lichide calde.

5. Nu vă deplasaţi singuri noaptea, în zone izolate, mai ales pe viscol sau polei. Există riscul de a vă rătăci sau de a vă accidenta şi de a rămâne izolat în frig.

În maşină. Dacă sunteţi şofer şi plecaţi la drum lung:

1. Nu uitaţi să aveţi lichide pentru 24 de ore, alimente, precum şi medicaţia cronică.

2. Este bine să aveţi în maşină pături sau alte mijloace suplimentare pentru a asigura încălzirea.

3. Şi în aceste cazuri e bine să evitaţi imobilizarea prelungită şi să asiguraţi măcar o activitate fizică minimală.

4. NU plecaţi la drum fără a umple rezervorul, întrucât – la un consum mediu orar de 1 litru de benzină/motorină – un rezervor plin de 40-50 de litri vă poate asigura încălzirea în maşină pentru cel puţin o zi.

5. NU părăsiţi maşina dacă este viscol şi nu puteţi preciza distanţa până la adăpost deoarece vă puteţi rătăci, iar hipotermia se instalează mult mai repede în condiţii de vânt şi umezeală.

În spaţii închise (locuinţă, loc de muncă):

1. Menţineţi o temperatură de minimum 21 de grade (expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, în condiţii de repaus şi îmbrăcăminte inadecvată, poate provoca hipotermie).

2. Alimentaţi-vă corespunzător şi evitaţi consumul de alcool sau excesul de sedative.

3. Verificaţi starea vârstnicilor prin vizite periodice sau daţi-le măcar un telefon.

4. Verificaţi periodic func­ţionarea sursei de încălzire (centrală de apartament, reşou, sobă).

5. Nu vă încălziţi la aragaz şi nu lăsaţi nesupravegheate sursele de încălzire (sobele) pe durata nopţii.

Pentru fiecare scădere cu 1 grad Celsius a temperaturii exterioare riscul de infarct miocardic creşte cu 2%.

IMPORTANT

1. Hipotermia e un ucigaş tăcut.

2. Aproape jumătate din cazurile de hipotermie sunt asociate consumului de alcool.

3. NU lăsaţi copiii singuri în maşină!

Prim-ajutor

Dacă descoperiţi o persoană cu hipotermie:

1. Asiguraţi protecţia termică (spaţiu închis, protejat de frig şi vânt, încălzit) şi asiguraţi încălzirea activă şi pasivă prin îmbrăcăminte adecvată, consum de lichide calde, dar nu alcool;

2. Nu expuneţi direct persoana la o sursă de căldură precum apa fierbinte, duş sau cadă. Din cauza deficitului de sensibilitate se pot produce arsuri şi pot apărea fenomenele de şoc;

3. Hipotermia impune evaluare suplimentară şi tratament de specialitate. Nu temporizaţi prezentarea la spital.

Semne de alarmă

Pacienţii prezintă frisoane, piele rece, palidă, amorţeli la nivelul membrelor, tulburări de echilibru şi de vorbire, bradilalie (încetinirea anormală a ritmului vorbirii – n.n.), bradipsihie (încetinirea ritmului funcţiilor psihice – n.n.), somnolenţă asociată unor respiraţii superficiale şi cu frecvenţă joasă, bradicardie (încetinirea ritmului cardiac – n.n.), puls imperceptibil, urmate de confuzie, halucinaţii şi comă. Pacienţii se pot răni cu uşurinţă din cauza tulburărilor de echilibru, iar în funcţie de severitatea lezională şi a hipotermiei pot rămâne imobilizaţi la domiciliu sau se pot înregistra cazuri letale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.