165 de persoane au fost vaccinate până în prezent în județul Cluj. O asistentă medicală a suferit o 'manifestare alergică uşoară'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 28-12-2020

Actualizat: 28-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prefectura Cluj anunţă că 165 de persoane s-au vaccinat până în prezent, iar o asistentă medicală care se ştia cu alergii, fără a avea contraindicaţie la vaccinare, a suferit o ”manifestare alergică uşoară de tip urticarian la nivelul extremităţii cefalice”. Ea a primit tratament antialergic şi şi-a revenit.

”Din 165 persoane vaccinate până în prezent, a existat un singur caz de manifestare alergică uşoară de tip urticarian la nivelul extremităţii cefalice, care a remis rapid sub terapia specifica antialergică”, a transmis, luni, prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, potrivit news.ro.

Citește și: Rafila, critici dure în debutul campaniei de vaccinare: ''Festivităţile' au costat, cred, mai mult decât vaccinul'. Când se va vaccina medicul

Potrivit acestuia, este vorba de o asistentă medicală, care se ştia cu alergii, dar nu avea contraindicaţii la vaccinare.

În judeţul Cluj, prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 a fost dr. Violeta Briciu - director medical, urmată de aproximativ 90 de cadre medicale din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

Noile doze de vaccin vor ajunge la Cluj în 29 decembrie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri