Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ponta, despre refuzul lui Băsescu de a semna acordul cu FMI: E o copilărie a preşedintelui

ponta
'Asta e o copilărie a preşedintelui. Se joacă aşa ca un copil târziu. Bugetul e în funcţiune, acciza este aprobată deja. Doar că intră în vigoare la 1 aprilie. Că scrie (n.r. în document), nu scrie, mi se pare penibil în al zecelea an, şi ultimul, de preşedinte, să începi să te joci cu cuvintele. Şi dacă nu scrie, tot aia e. Asta o ştie şi preşedintele. E un populism aşa ieftin. Nu ştiu. Zice că ajută partidul doamnei Udrea, ca să nu ştiu ce să facă', a afirmat luni la Parlament Ponta. Pe 23 ianuarie, la întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM, preşedintele Traian Băsescu a reiterat faptul că nu susţine introducerea accizei la carburanţi. El a spus atunci că nu va bloca deciziile pe care Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială le iau cu Guvernul României, dar să nu i se ceară să semneze ce negociază ei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.