În total 18.700 de persoane evacuate de armata americană din Afganistan au sosit la baza aeriană a SUA de la Ramstein (Germania) cu 76 de zboruri, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al bazei, relatează Reuters şi AFP.
Înaintea transferului către SUA, persoanele evacuate de armata americană din Afganistan ajung mai întâi la baza americane din Europa şi Orientul Mijlociu, ca puncte de tranzit.
Citește și: Talibanii interzic muzica în public
Peste 4.100 dintre afganii sosiţi la Ramstein au plecat deja spre SUA, iar zborurile de transfer vor continua în weekend. Cei evacuaţi, afgani care au lucrat pentru trupele americane sau sunt consideraţi ''vulnerabili'' după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, aşteaptă aici transferul către o altă destinaţie timp de câteva zile, în medie patru zile.
Această bază, cea mai mare a SUA în Europa, se confruntă astfel cu o provocare logistică, având nevoie în special de paturi şi corturi, plus asigurarea hranei şi a asistenţei sanitare, explică generalul Josh Olson, responsabilul bazei. ''Am reuşit să mobilizăm rezerve de materiale din Europa şi să le aducem aici'', spune el despre una din soluţiile găsite.
Femeile şi copiii dorm în hangarele bazei unde în mod obişnuit stau avioanele militare, în timp ce bărbaţii ocupă cele circa 350 de corturi, potrivit Agerpres.ro.
''Acum, adrenalina ne menţine ritmul. Dar peste o săptămână, când vom începe să facem curăţenie şi să reintrăm în normal, mi-e puţin teamă'', mai spune generalul Olson.
Citește și: Avion cu 121 de persoane evacuate din Afganistan, escală în Albania în drumul spre SUA
Washingtonul a anunţat că joi au fost evacuate de la Kabul încă 12.500 de persoane, numărul total al celor preluaţi din capitala afgană de când talibanii au cucerit capitala afgană pe 14 august depăşind 105.000. Armata americană lucrează contracronometru pentru a încheia evacuările de la Kabul înaintea retragerii sale complete din Afganistan, pe 31 august.
Majoritatea ţărilor implicate au anunţat încheierea acestor operaţiuni de evacuare, în contextul deteriorării situaţiei de securitate la Kabul, unde două atentate comise joi în apropierea aeroportului şi revendicate de gruparea Statul Islamic s-au soldat cu cel puţin 85 de morţi, printre care 13 militari americani.
Citește și: Tragedie în Afganistan: Crește bilanțul civililor morți în urma atentatelor de la Kabul .
Comentează