O femeie din Wiltshire, Anglia, a ajuns în instanţă, după ce a închiriat o casă la 20 de români. Ea este acuzată că a închiriat ilegal casa şi a minţit Consiliul Local cu privire la cine locuieşte la adresa respectivă. Locuinţa avea 3 dormitoare, iar românii le foloseau prin rotaţie, pentru a se putea odihni. Norocul lor era că aveau program de muncă diferit, însă tot erau nevoiţi să doarmă pe jos. În vârstă de 29 de ani, femeia, pe nume Siddika Begum, a recunoscut acuzaţiile, dar a susţinut că a fost forţată să plece din cauza numărului tot mai mare de chiriaşi, astfel că n-a mai ţinut situaţia sub control.„Sunt muncitori români în schimburi, femei şi copii. Nu numai atât, dar trăiau în condiţii destul de mizerabile”, susţin anchetatorii. Sursa: Mediafax
20 de muncitori români dormeau ca sardelele în Anglia: 20 într-o casă!
București
8°C
Articole Similare

2.370
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
2.370

1.569
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.569

114
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
114

69
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
69

48
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
48

4.666
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.666

5.314
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.314

7.969
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.969

576
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
576

5.883
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.883

5.826
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.826

3.985
Român împușcat mortal de mai mulți cetățeni chinezi, după un schimb de focuri într-un restaurant din Spania
3.985

484
Coșmar într-un apartament din Viena: Româncă ținută captivă și forțată să se prostitueze
484
















Comentează