DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

20 de pacienți români au fost transferați în Ungaria: o femeie a murit, pe drum, în ambulanță

ultima ora

Douăzeci de pacienţi români cu COVID-19 au fost transferaţi la spitale din Ungaria în decurs de două zile.

”În cele două zile au fost transferaţi 21 de pacienţi. Din nefericire, o pacientă a decedat în timpul transferului, deci în cele centrele universitare din Szeged şi Debrecen se află 20 de pacienţi internaţi”, a transmis Ministerul Sănătăţii, informează News.ro.

Sâmbătă vor mai fi transferaţi alţi 5 pacienţi la Szeged, din zona de vest a ţării.

În spitalele din Ungaria a fost trimis personal medical din România care ţine legătura cu familiile pacienţilor transferaţi.

Un număr de 50 de pacienţi cu COVID-19 urmează să fie transferaţi din România la spitale din Ungaria. Operaţiunea de transfer a început joi.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit vineri cu premierul ungar Viktor Orbán pe tema transferului pacienţilor români bolnavi de COVID-19 la spitale din Ungaria, mulţumindu-i pentru ajutor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.