La sfârșitul anului electoral, când vom trage linie și vom socoti, vom spune că a câștigat modelul: ”a luat, maică, dar ne-a făcut și nouă”. Modelul nici măcar nu e ceva nou. El e întâlnit în toate societățile în tranziție la democrație, acolo unde predomină relațiile de tip patriarhal-feudal. E bine, e rău? Depinde la ce ne raportăm. În orice caz, e stadiul la care se află azi societatea românească, la 26 de ani de la căderea comunismului, cumva responsabil și el pentru cursul istoriei. Și asta pentru că, în ultima fază a comunismului, cu economia sa de penurie, s-a impus modelul rețelelor de dependență de tip feudal ca rezultantă a strategiilor de supraviețuire individuală.
Dintre toate partidele politice, PSD s-a dovedit cel mai puțin ipocrit. Nu, n-a spus-o niciun lider vreodată explicit. N-a spus: ”furăm noi, dar vă dăm și vouă”. Au lăsat asta să se înțeleagă din toate mesajele lor. Amintiți-vă de Năstase sau de Ponta. Orice acuzații de corupție, aduse de adversari și de presă, erau tratate ca secundare, iar mesajul lor era invariabil: datoria noastră ca politicieni este ca oamenii să o ducă mai bine. Și oamenii au dus-o un pic mai bine. De la un an la altul. Cu ce costuri? Cum s-au reflectat pe termen lung dezechilibrele macro? Astea sunt chestiuni irelevante pentru majoritatea românilor. Perspectiva istorică, trendurile, indicatorii macro nu țin de foame sau de cald în societățile în care sărăcia este dominantă.
Anul electoral 2016 va arăta că oamenii suspectați de corupție, abuz în funcție, trafic de influență vor câștiga voturi. PSD, partidul cel mai lovit la nivel de cadre de ofensiva DNA, va fi partidul care va câștiga alegerile locale și parlamentare. Noroc că Mazăre, Nicușor Constantinescu, Nichita, Pendiuc, Cozma nu vor mai candida deloc sau, în orice caz, din partea PSD. Altfel, tabloul ar fi fost și mai limpede.
Așadar, ce s-a întâmplat dincolo de bula iluziei în care unii am trăit? S-a întâmplat că oamenii au rămas consecvenți intereselor imediate, cum se întâmplă, de altfel, în orice democrație. Ce mi-ai dat mie? Ce ai făcut pentru comunitate mea? Ce-ai schimbat pe strada mea? S-a întâmplat, de asemenea, că furtul din bani publici e privit în general cu îngăduință, atâta vreme cât politicieni pot da răspunsuri concrete și clare la întrebările de mai sus. Nimeni n-a asumat că a trimis în funcție îngeri. Prea puțini alegători au fost ultra-intransigenți și, chiar și ei, mai târziu sau mai devreme, au înțeles că s-au înșelat.
Și aici ajungem la problema ipocriziei. Da, celelalte partide și-au făcut un stindard din lupta împotriva corupției, au primit voturi pentru asta, dar au sfârșit prin a-și dezamăgi alegătorii. De două ori. O dată că n-au făcut nimic semnificativ pentru a le îmbunătăți viața de zi cu zi și, a doua oară, că s-au dovedit la fel de lacomi când era vorba de buzunarul personal ca și cei din PSD.
Totuși, de ce a pierdut Ponta alegerile prezidențiale? De ce DNA este atât de populară în sondaje? Nu cumva această narațiune despre modelul ”să fure, maică, dar să ne dea” e falsă? Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, nu PSD. Iar Ponta n-a pierdut prezidențialele din motive de corupție. Ca dovadă că a rămas popular și după ce a început să dea cu subsemnatul la DNA. Pe ce se bazează popularitatea DNA? Cred că trebuie să analizăm serios la ce se gândesc oamenii când răspund asta în sondaje. Nu cumva e teamă? Nu cumva e polarizarea spectacolului corupției în tabere partizane (e bine că-i iau pe al lor, dar nu pe ai noștri)?
Avem toate motivele să credem că marea operațiune de curățare a partidelor nu stă nici în curtea DNA și în niciun caz în curtea alegătorilor. Alegătorii preferă oamenii vechi cu experiență, care fac ceva pentru ei și comunitatea lor. Corupția e un cost secundar asumat. Ce e nou îi sperie. Rămâne doar misiunea partidelor politice, prin liderii lor, evident, să elimine figurile compromise. Unele fac deja asta. Chiar PSD s-a înhămat la această operațiune. Dar, știți cum se întâmplă, unii dintre cei dați deoparte vor candida independent și vor fi aleși. Altfel zis, corupții vor evita partidele și vor apela întotdeauna, pentru a reveni pe scaunele de demnitari, la electorat. E firesc, nimeni nu e mai concesiv în România cu corupția decât alegătorul.
Comentează