Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

2023 - anul remanierilor guvernamentale în Moldova. Plecări misterioase din funcții, rocade și demiteri răsunătoare

Moldova
Moldova

2023 a fost un an al demisiilor și remanierilor guvernamentale în Moldova. Startul a fost dat de demisia subită a premierului Natalia Gavrilița. Odată cu ea a plecat întregul cabinet de miniștri. A fost numit un nou șef de guvern, iar unii șefi de ministere nu s-au regăsit în noua garnitură. Ulterior, alți trei miniștri și-au lăsat funcțiile și au fost înlocuiți tot de membri ai partidului de la guvernare. Aceștia nu au rămas prea mult timp fără fotolii. La scurt timp, s-au regăsit în alte funcții, relatează stiripesurse.md

Pe 10 Februarie, într-o după amiază de vineri, Natalia Gavrilița, pe atunci premier, și-a anunțat demisia. Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce la Președinție a avut loc o reuniune a deputaților PAS și a membrilor cabinetul de miniștri. După acele discuții, Natalia Gavrilița a ieșit în fața presei și a declarat că pleacă din funcție, invocând printre altele, ”lipsa de susținere și încredere”.

Ulterior, președintele Maia Sandu a anunțat lansarea consultărilor cu fracțiunile parlamentare, iar consilierul prezidențial, Dorin Recean, a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru.

Două zile mai târziu, ministrul demisionar al Infrastructurii, Andrei Spânu a revenit la Președinție. Șefa statului a semnat pe 13 Februarie decretul, prin care Andrei Spânu a fost numit secretar general al Aparatului președintelui. Spânu a mai ocupat anterior această funcție, în perioada decembrie 2020 - august 2021, până a deveni ministru pentru prima dată.

Pe 14 iulie, trei miniștri din garnitura lui Dorin Recean au demisionat. Și-au lăsat funcțiile ministrul de Interne, Ana Revenco, cel al Educației, Anatolie Topală, dar și ministrul Infrastructurii, Lilia Dabija. Remanierile guvernamentale au venit ca urmare a atacului armat de la Aeroport, soldat cu doi morți.

Acesta a fost punctul de cotitură pentru Andrei Spânu, care de la Președinție se întoarce la Guvern, în funcția de ministru al Infrastructurii și dezvoltării regionale. Spânu a fost criticat deseori în perioada în care a deținut funcția de ministru al Infrastructurii, fiind asociat cu problemele din domeniul energetic. Dar, de această dată, Spânu nu mai răspunde de sectorul energetic, deoarece pentru acesta a fost creat un minister separat. Andrei Spânu a precizat că a revenit la Guvern ca să facă drumuri, apeducte, terenuri de joacă.

Noul ministru al Educației și Cercetării a fost desemnat Dan Perciun. În 2019, acesta a ajuns deputat pe listele PAS, iar din 2021 a fost președinte al Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie.

Colonelul Adrian Efros, care a luat fotoliul Anei Revenco la Ministerul de Interne, a fost șeful Centrului unic de gestionare a crizei în Republica Moldova, creat după ce Rusia a invadat Ucraina.

Deși a plecat de la Guvern, Ana Revenco nu a rămas prea mult timp fără un job. Pe 19 octombrie, ea a fost numită în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, printr-un proiect de hotărâre, aprobat de Guvern.

Situația a fost similară și în cazul Nataliei Gavrilița. Pe 19 iulie, ea a fost numită de Parlament în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere a Băncii Naționale, pe un termen de șapte ani.

Un alt fotoliu important a fost eliberat în 2023, cel al șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Rosian Vasiloi a demisionat la trei luni de la atacul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău, unde un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară au fost împușcați mortal de un cetățean al Tadjikistanului. Demisia lui Vasiloi a venit abia după un al doilea incident produs la Aeroport, când pe 5 noiembrie un cetățean al Azerbaidjunului, căruia i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova, a fugit de pe teritoriul aerogării.

O demisie răsunătoare a venit pe final de an. S-a întâmplat la fel după o tragedie. Este vorba despre șeful Serviciului Unic de Urgență, Liviu Oboroc. Demisia lui Oboroc a venit după ce doi oameni au murit într-o mașină, care a rămas blocată în nămeți, la sfârșitul lunii noiembrie, în satul Coșcalia. Cei doi au sunat la 112 de mai multe ori și au solicitat ajutor. Primul apel al șoferului la 112 a fost făcut aproape de ora 15:00. Operatorul de la 112 i-a transmis telefonul de contat al drumarilor. După mai multe apeluri ale șoferului către 112, între orele 16:00 și 19:00, ginerele acestuia a sunat la serviciul unic de urgență de șase ori.

De asemenea, s-a decis că din 1 ianuarie 2024 Serviciul 112 trece din subordinea Ministerului Economiei și Digitalizării, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.