DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

2.079 de noi contagieri şi 88 de decese au fost înregistrare în Italia în ultimele 24 de ore

smartradio.ro
covid vaccin medic

Italia a înregistrat în ultimele 24 de ore 2.079 de noi contagieri şi 88 de decese, în timp ce campania de vaccinare a ajuns la peste 40 de milioane de doze administrate la o populaţie de aproximativ 60 de milioane de persoane, a informat joi Ministerul Sănătăţii citat de EFE.

Campania de vaccinare a reuşit imunizarea cu cele două doze necesare a 24,99 % din populaţia cu vârsta peste 12 ani (13.558.508 de persoane) şi a administrat în total 40.114.088 de doze de vaccin.

Presiunea asupra spitalelor s-a redus în Italia, iar în prezent mai sunt internaţi 4.779 de pacienţi cu COVID-19 faţă de cei 20.000 de pacienţi spitalizaţi în urmă cu o lună, scrie Agerpres.ro.

În unităţile de terapie intensivă erau joi internaţi 626 de pacienţi, cu 35 mai puţin decât în ziua precedentă şi alţi 4.153 în secţiile generale (cu 229 mai puţin).

Restul pacienţilor pozitivi, 169.309, se află acasă în izolare cu simptome uşoare sau fără simptome.

Cu cifrele anunţate joi, Italia a ajuns în total la 4.239.686 de cazuri de COVID-19, de la începutul crizei sanitare naţionale în februarie 2020, şi la 126.855 de decese.

Regiunile italiene pot administra vaccinuri, dacă sunt considerate necesare, tuturor persoanelor cu vârsta peste 12 ani pentru a putea impulsiona campania şi a pregăti astfel viitorul an şcolar.

Şapte regiuni se află în aşa numita "zonă albă", aproape fără restricţii, restul fiind plasate în "zona galbenă", unde se menţine interdicţia de circulaţie nocturnă între 00:00 şi 05:00 ora locală, printre alte măsuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.