Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

218 şoferi au rămas fără permis în weekend, cei mai mulţi pentru viteză excesivă

viteza radar
De asemenea, au fost aplicate sancţiuni în valoare de peste 288.000 de lei.

"În cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate, au fost efectuate verificări în trafic, fiind oprite pentru control peste 620 de autovehicule şi legitimate aproape 500 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 349 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 288.000 de lei, pentru nerespectarea OUG 195/ 2002R şi a Legii 61/1991R, iar ca măsură complementară a fost dispusă reţinerea a 218 permise de conducere, dintre care 184 pentru nerespectarea regimului legal de viteză", a transmis IPJ.

Totodată, au fost efectuate peste 60 de testări cu aparatele etilotest şi drugtest şi au fost făcute verificări în incinta unor localuri publice.

În urma acestor acţiuni, doi şoferi s-au ales cu dosare penale: unul în vârstă de 31 ani pentru că circula pe un bulevard din municipiul Bistriţa sub influenţa băuturilor alcoolice (rezultat de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar al doilea, o tânără de 23 ani, pentru că circula pe drumul judeţean din staţiunea balneară Figa sub influenţa drogurilor, aceasta fiind testată pozitiv la metamfetamină.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.