Salvamontiştii din Braşov au transmis, vineri, o serie de recomandări pentru perioada următoare, având în vedere că numeroşi turişti sunt aşteptaţi să îşi petreacă sărbătorile în staţiunile din judeţ.
”Cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a zilelor libere aferente, Serviciul Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov va institui măsuri speciale pentru siguranţa turiştilor aflaţi în zonele montane din judeţul Braşov. Cele patru formaţii operative ale serviciului judeţean - Salvamont Braşov, Salvamont Predeal, Salvamont Râşnov şi Salvamont Victoria – se vor afla permanent în teren şi vor constitui echipe de prim răspuns, pregătite să intervină 24 de ore din 24. Totodată, vor fi desfăşurate acţiuni de patrulare preventivă în zonele cu risc crescut, cu scopul de a reduce riscul producerii unor incidente şi de a asigura sprijin rapid, atunci când situaţia o impune”, au arătat reprezentanţii Salvamont Braşov.
Având în vedere estimările care indică un număr ridicat de turişti pe traseele montane şi în staţiunile din judeţ în această perioadă, ei au făcut o serie de recomandări.
Ce trebuie să știe turiștii
Astfel, este important ca turiştii să se informeze din timp cu privire la traseul ales, la durata, gradul de dificultate şi starea acestuia.
”De asemenea, recomandăm verificarea prognozei meteorologice, întrucât condiţiile de la altitudine se pot modifica semnificativ într-un interval scurt de timp. Echiparea corespunzătoare este, de asemenea, esenţială şi trebuie să includă bocanci de munte, îmbrăcăminte adecvată sezonului, lanternă, trusă minimă de prim-ajutor, apă şi hrană. În egală măsură, turele trebuie planificate cu responsabilitate, astfel încât deplasarea să se încheie într-un loc sigur înainte de lăsarea serii, fie că este vorba despre un refugiu, o cabană sau punctul de plecare”, au arătat salvamontiştii.
Totodată, se recomandă utilizarea aplicaţiei ”Apel 112”, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care permite o localizare mult mai precisă în momentul apelării numărului unic de urgenţă. În mediul montan, indicarea corectă a poziţiei persoanei aflate în dificultate este esenţială pentru reducerea timpului de intervenţie şi pentru ca salvatorii montani să ajungă cât mai rapid la locul incidentului.
Pentru informaţii şi recomandări, turiştii pot apela Dispeceratul Naţional Salvamont, la numărul 0SALVAMONT – 0725 826 668, iar în cazul situaţiilor de urgenţă trebuie apelat numărul unic 112.




























Comentează