Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

26 de pacienţi, dintre care 13 de terapie intensivă, au fost transferaţi de la Spitalul Mobil Leţcani la unităţi medicale din municipiu

Inquam Photos / Costin Dinca
INCENDIU - BOLI INFECTIOASE Constanta pacienti

Un număr de 26 de pacienţi Covid au fost transferaţi de la Spitalul Mobil Leţcani la unităţi medicale din Iaşi, din cauza frigului din saloane, operaţiunea încheindu-se în cursul dimineţii de joi, potrivit news.ro.

Pacienţii au fost stabili pe durata transferului, a transmis medicul-şef UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu. La Leţcani au mai rămas 30 de pacinţi, care au condiţii bune.

Medicul-şef UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu, a declarat că au fost mutaţi de la Spitalul Mobil Leţcani 13 pacienţi internaţi la terapie intensivă şi 13 bolnavi non-ATI.

"Echipaje de la SMURD, inclusiv autospeciala de transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SAJ şi echipa de ajutor din Republica Moldova au contribuit la transportul pacienţilor. Cei 13 pacienţi de Terapie Intensivă au fost duşi de la Leţcani la Institutul Regional de Oncologie, la Neurochirurgie, la spitalul de Boli Infecţioase şi la UPU din cadrul spitalului Sfântul Spiridon. Cei 13 pacienţi non-ATI au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase şi la Spitalul CFR din municipiu", a declarat medicul Diana Cimpoeşu.

Citește și: SURSE Interlopul care s-a LUAT DE GULER cu fostul ministrul Vela RIDICAT DE DIICOT -El și CLANUL său...

Ea a precizat că transferul bolnavilor a început în cursul serii de miercuri şi s-a încheiat joi dimineaţă.

"Pacienţii au fost stabili pe timpul transportului. Au fost urmăriţi permanent de echipe medicale, în condiţiile în care pacienţii ATI erau gravi, fiind intubaţi", a declarat medicul Diana Cimpoeşu.

Ea a afirmat că pacienţii rămaşi în Spitalul Mobil de la Leţcani - 30, dintre care 18 cu forme medii spre severe şi 12 la ATI - au condiţii optime de cazare şi că nu se pune problema mutării acestora.

"Dacă va fi nevoie, noi suntem pregătiţi pentru un eventual transfer la alte unităţi medicale din Iaşi", a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, a explicat, miercuri, că instalaţia de căldură de la Spitalul Mobil Leţcani este "inadecvată" în condiţiile temperaturilor scăzute din aceste zile, el precizând că este luată în calcul şi varianta mutării pacienţilor în alte spitale din oraş.

Vasile Cepoi a declarat că firma angajată de Asociaţia Euronest, proprietarul Spitalului Mobil de la Leţcani, caută soluţii pentru a asigura confortul termic necesar pacienţilor Covid internaţi în această unitate medicală.

În cursul serii de miercuri s-a decis transferul pacienţilor din saloanele spitalului mobil în care nu putea fi asigurată căldura către unităţi medicale de pe raza municipiului Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.