Ziua imnului naţional al României - Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ''Deşteaptă-te române!'' a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, simbol al unităţii Revoluţiei române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.
La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic ''Un răsunet'', scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ''Foaie pentru minte, inimă şi literatură'', pe o melodie culeasă de Anton Pann, potrivit site-ului www.forter.ro.
Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.
''Deşteaptă-te române!'' a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.
''Deşteaptă-te române!'' a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ''Deşteaptă-te române!'' a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ''Deşteaptă-te române!'', acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, conform www.cdep.ro.
29 iulie - Ziua imnului naţional al României
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

422
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
422

40
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
40

28
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
28

64
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
64

2.193
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
2.193

2.131
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
2.131

3.555
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
3.555

55
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
55

1.271
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.271

2.065
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
2.065

1.271
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.271

3.396
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.396

1.885
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
1.885

















Comentează