Guvernele Venezuelei și Columbiei au anunțat, joi, că anulează o vizită mult așteptată între liderii de stat, care urma să aibă loc, vineri, la granița comună dintre cele două țări. Motivul invocat ar fi legat de circumstanțe de „forță majoră”.
Era prima întâlnire pentru Delcy Rodriguez
Negocierile urmau să reprezinte prima întâlnire oficială a președintei interimare a Venezuelei, Delcy Rodríguez, alături de un lider latino-american, potrivit Associated Press.
Liderul venezuelean urma să se întâlnească cu președintele Columbiei, Gustavo Petro, pentru a purta discuții cu privire la interesele comune în ceea ce privește securitatea la frontieră, pe fondul prezenței grupărilor armate ilegale asociate cu traficul de droguri. De asemenea, liderii celor două state urmau să discute și despre posibilitatea ca Venezuela să exporte gaz natural în Columbia.
Au invocat ”forța majoră”
Într-o declarație comună publicată de Ministerul de Externe al Venezuelei, guvernele celor două state din America Latină au pus anularea întâlnirii pe seama circumstanțelor de „forță majoră”. Nu au fost oferite alte detalii, însă a fost precizat faptul că întâlnirea va avea loc la o dată ulterioară.
În declarația comună este precizat faptul că liderul din Columbia își menține invitația de a se întâlni cu Rodríguez în cadrul oficial. În declarație a fost precizat și că guvernele celor două țări rămân „angajate în consolidarea cooperării și a relațiilor bilaterale”.
La scurt timp înainte de anunț, Președinția Columbiei a anunțat că liderul Gustavo Petro a avut o discuție telefonică alături de președintele SUA, Donald Trump, în care liderul american i-a urat „succes” pentru întâlnirea cu Rodríguez.
Reamintim că lidera interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, este cea care i-a luat locul, la începutul lunii ianuarie, fostului președinte, Maduro, care a fost capturat de SUA, în urma atacului desfășurat la Caracas. În prezent, fostul lider se află într-o închisoare din New York. Acesta este judecat în SUA pentru acuzații de trafic de droguri.





























Comentează