3.000 de euro costă un post de infirmieră la un spital din Galați: DGA le-a prins pe două femei și le-a trimis în judecată

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 27-10-2020

Actualizat: 27-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Două femei au fost trimise în judecată pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la această infracţiune, după ce, în 2017, ar fi pretins şi ar fi primit 3.000 de la o denunţătoare, promiţând facilitarea angajării acesteia ca infirmieră la un spital din Galaţi, relatează News.ro.

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a transmis, marţi, într-un comunicat de presă, că procurorul de caz de la Parchetuli de pe lângă Tribunalul Galaţi a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată adouă persoane inculpate pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Urmărirea penală în acest caz a fost făcută cu sprijinul poliţiştilor anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi.

Citește și: SFIDĂTOR În plină pandemie, un medic a fost prins când lua mită: a fost reţinut pentru 24 de ore

"În fapt, în luna aprilie 2017, una dintre inculpate a primit pentru sine, atât în mod direct, cât şi prin intermediul celeilalte inculpate, suma de 3.000 de euro de la un martor denunţător, după ce a lăsat, în mod nereal, să creadă că are influenţă asupra unui medic din cadrul comisiei de examen organizat la un spital din Galaţi. În schimbul banilor, i-a promis denunţătoarei că va determina un funcţionar public să-i faciliteze reuşita la concursul organizat de instituţie în perioada 20.04.2017 – 02.06.2017 şi implicit, angajarea sa în spital pe post de infirmieră", arată DGA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri