David Popovici a transmis un mesaj emoționant de recunoștință după ce a obținut două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, unde a câștigat probele de 100 și 200 de metri liber. Într-o postare pe rețelele sociale, înotătorul român a ținut să le mulțumească părinților, iubitei sale Taisia, antrenorului Adrian Rădulescu și întregii echipe care l-a susținut în pregătire și competiție.
„46,51 secunde. Pentru unii, o clipire. Pentru mine, o lecţie: nimic nu se câştigă singur. În spatele fiecărui record stau oameni care cred, care ajută, care merg alături de tine până la capăt. Astăzi nu sărbătoresc timpul, ci echipa, sprijinul şi puterea de a nu renunţa”, a scris Popovici într-un mesaj pe Facebook.
El i-a menționat nominal pe Mom, Dad, Taisia & Adrian, Dragoș, Valentin, Senol, Bob, phlo, Raed, Lavinia, precum și pe sponsorii săi.
Joi, Popovici a cucerit aurul la 100 m liber, cu un timp de 46,51 secunde, stabilind un nou record european și un nou record al competiției. El venise în finală cu al doilea timp înregistrat în semifinale, 46,84 secunde.
Această performanță vine după ce, marți, sportivul român câștigase aurul și la 200 m liber, confirmându-și din nou statutul de star mondial al natației. David Popovici deține și titlul de campion mondial la 100 m liber din 2022.
Comentează