De mai bine de două decenii, Stația Spațială Internațională (ISS) este casa permanentă a umanității pe orbită. Este un laborator, un loc de muncă și un simbol al cooperării globale. Remarcabil este faptul că, în toți acești ani de locuire continuă, niciun astronaut nu a murit vreodată la bordul ISS. Acest record este o dovadă a excelenței inginerești, a sistemelor riguroase de siguranță și a abilităților echipajelor care trăiesc și lucrează într-unul dintre cele mai dure medii imaginabile. Cu toate acestea, supraviețuirea în spațiu nu este niciodată o rutină, scrie bgr.com.
ISS s-a confruntat cu numeroase situații periculoase, defecțiuni tehnice și urgențe neașteptate. Oricare dintre acestea ar fi putut duce la o catastrofă, de la propulsoare care au rotit întreaga stație în mod incontrolabil până la deșeuri spațiale zburătoare care au ratat la mustață ISS. Aceste incidente ne reamintesc cât de fragilă poate fi viața în afara atmosferei Pământului. Chiar și problemele minore pot deveni periculoase pentru viață în doar câteva momente.
Așadar, când o rachetă care transporta un nou membru al echipajului s-a dezintegrat în timpul lansării sau când a apărut o scurgere într-o capsulă Soyuz andocată, riscurile călătoriilor spațiale au devenit imposibil de ignorat. Fiecare dintre aceste crize a fost rezolvată fără pierderi de vieți omenești și ele dovedesc că ISS nu este doar un avanpost științific în spațiu, ci o frontieră unde ingeniozitatea umană este testată în fiecare zi.
Pe 16 iulie 2013, astronautul italian Luca Parmitano a plutit în afara ISS în ceea ce ar fi trebuit să fie o ieșire spațială de rutină. Cu toate acestea, s-a întâmplat ceva profund tulburător: casca lui a început să se umple cu apă. La început, Parmitano a simțit o umezeală ciudată în partea din spate a capului, ca și cum cineva ar fi vărsat o băutură pe el. Câteva minute mai târziu, apa i-a acoperit urechile, ochii și nasul. S-a trezit aproape înecându-se în vidul spațial, în interiorul propriului costum spațial.
Cauza a fost identificată ulterior ca fiind o defecțiune a separatorului pompei ventilatorului costumului. Acesta face parte din sistemul care gestionează apa de răcire. În loc să rămână în circuitul corespunzător, apa s-a scurs în cască, încet, dar constant. În microgravitație, picăturile de apă nu puteau cădea. În schimb, s-au lipit de fața lui, orbindu-l și îngreunându-i respirația. Pe măsură ce apa îi umplea urechile, Parmitano a descoperit că era greu să mențină comunicarea.
Din fericire, astronautul a rămas calm sub presiune și s-a întors la camera de decompresie, deși era practic orb și foarte dezorientat. Colegii astronauți l-au ghidat prin atingere și comenzi vocale, iar el a reușit să reintre în stație înainte ca situația să devină fatală. NASA a descris ulterior acest incident ca fiind unul dintre cele mai înfricoșătoare momente critice din istoria ISS.
Gaură mică, problemă mare
Pe 14 decembrie 2022, echipajul ISS și controlorii misiunii au fost șocați de o descoperire surprinzătoare: nava spațială Soyuz MS-22 andocată avea o scurgere de lichid de răcire. Vinovatul? Se presupune că un impact cu un micrometeorit a perforat circuitul radiatorului extern al navei spațiale.
Rezultatul impactului a fost o gaură minusculă (de aproximativ 0,8 mm) prin care lichidul de răcire a început să se scurgă în spațiu. Scurgerea a fost observată pentru prima dată de senzorii de presiune, ceea ce a dus la anularea ieșirii în spațiu planificate și la evaluarea imediată a stării navei spațiale. Deși modulele interne rămăseseră locuibile, se preconiza că temperaturile vor crește fără protecția sistemului de răcire.
Cel mai mare pericol era că Soyuz trebuia să servească drept barcă de salvare pentru cei trei membri ai echipajului ISS (Frank Rubio de la NASA și rușii Sergey Prokopyev și Dmitry Petelin). Fără un Soyuz funcțional, acești astronauți au rămas fără un vehicul de întoarcere sigur și garantat în caz de urgență.
Pentru a rezolva această problemă, inginerii au trebuit să lanseze nava Soyuz MS-23 de înlocuire fără echipaj. Cu toate acestea, asta însemna că echipajul de la bordul ISS trebuia să-și prelungească șederea. MS-22 a ajuns în cele din urmă pe Pământ. În 2023, a aterizat fără echipaj, permițând echipei de la sol să o examineze și să determine ce a mers prost.
Când o sarcină de rutină merge prost
La doar câteva minute după decolare, ceea ce trebuia să fie o rotație de rutină a echipajului către ISS s-a transformat într-una dintre cele mai dramatice misiuni abandonate din istoria modernă a zborurilor spațiale. Soyuz MS-10, care transporta cosmonautul rus Alexey Ovchinin și astronautul NASA Nick Hague, a suferit o defecțiune critică. Unul dintre propulsoarele rachetei nu s-a separat corect și a fost distrus în momentul coliziunii cu etapa centrală.
În momente ca acestea, nu este timp pentru dezbateri. Sistemul de evacuare la lansare s-a declanșat automat, rupând capsula echipajului de racheta defectă. Ovchinin și Hague au suportat o reintrare balistică chinuitoare. Forțele de tracțiune de aproximativ 7G au aruncat capsula înapoi pe Pământ. Timp de două minute lungi, lumea a urmărit cu incertitudine dacă capsula sau echipajul său vor supraviețui.
Capsula a aterizat în siguranță în stepa kazahă, iar controlul misiunii a putut în sfârșit să respire din nou. Echipajul a ieșit zguduit, dar nevătămat. Acest incident a demonstrat că, deși designul Soyuzului are zeci de ani, acesta rămâne una dintre cele mai fiabile bărci de salvare din zborurile spațiale umane.
Totuși, acest incident ne reamintește cât de subțire este marginea dintre succes și dezastru în lansarea oamenilor pe orbită. În timpul unei alte lansări, o navă Soyuz a fost lovită de fulger, dar nu a fost afectată de eveniment. Fiecare ascensiune către ISS este o miză în care chiar și tehnologia dovedită poate eșua în mod spectaculos.
Ucigașul invizibil
Scăderea lentă, dar constantă a presiunii din cabina ISS la sfârșitul lunii august 2018 a început în liniște. La început, cifrele păreau o fluctuație obișnuită. Dar în câteva ore, controlorii de zbor și echipajul și-au dat seama că aveau de-a face cu ceva mult mai grav: o scurgere. Sursa a fost identificată ca fiind o navă spațială andocată, Soyuz MS-09. În interiorul modulului orbital, astronauții au găsit o mică gaură de 2 milimetri. Aceasta era suficient de largă pentru a permite aerului prețios să se scurgă în vidul spațiului. Stația nu se afla în pericol imediat, dar dacă nu ar fi fost verificată, chiar și o gaură atât de mică ar fi putut duce la depresurizarea completă. Acesta este un scenariu de coșmar în orbită.
Lucrând cu un calm remarcabil, echipajul a sigilat mai întâi gaura cu bandă Kapton pentru a opri scurgerea. Apoi au folosit epoxid și tifon pentru a întări peticul. Remedierea rapidă a ajutat, dar misterul originii găurii persistă. Mai târziu, astronauții au efectuat o ieșire în spațiu pentru a examina gaura din exterior și a afla dacă a fost cauzată de un defect de fabricație, un impact cu resturi spațiale sau chiar sabotaj.
Cu toate acestea, până în prezent, originea exactă a găurii rămâne un subiect de dezbatere. Ceea ce nu este pus la îndoială este gravitatea amenințării. În spațiu, aerul este viață, iar ISS transportă doar o cantitate limitată. O gaură nu mai mare decât un burghiu ar fi putut costa viețile astronauților și miliarde de dolari în echipamente.
Stația învârtindu-se
Când modulul științific rusesc Nauka, mult întârziat, a andocat în sfârșit la ISS în iulie 2021, trebuia să fie un moment de sărbătoare. În câteva ore, sărbătoarea s-a transformat în alarmă. Fără avertisment, propulsoarele Nauka au început să se activeze în mod incontrolabil din cauza unei erori de software, la mult timp după finalizarea andocării. Efectul a fost imediat și terifiant. Întreaga ISS a început să se rotească pe orbită.
Timp de mai mult de o oră, stația s-a rotit de o dată și jumătate, aproximativ 540 de grade, pierzându-și orientarea. În interior, astronauții nu puteau decât să privească alarmele care sunau, în timp ce controlorii de zbor de pe Pământ se grăbeau să contracareze propulsoarele rebele prin aprinderea celor de pe alte nave spațiale andocate.
De ce este orientarea atât de importantă? Panourile solare, sistemele de răcire și comunicațiile stației depind toate de o aliniere precisă. O rotire necontrolată riscă să provoace solicitări structurale, ruperea conexiunilor sau pierderea completă a controlului atitudinii. Dacă controlorii nu ar fi recâștigat comanda, cel mai scump avanpost de cercetare din lume (evaluat la peste 100 de miliarde de dolari) ar fi putut fi avariat iremediabil.
În cele din urmă, Nauka a epuizat combustibilul rămas, iar stația a fost stabilizată. Dar acest incident a zguduit atât NASA, cât și Roscosmos. El a evidențiat faptul că chiar și procedurile de andocare testate îndelung pot da greș și cât de vulnerabilă rămâne ISS la capriciile mașinăriilor complexe de care depinde. Ceea ce ar fi trebuit să fie o adăugire de rutină la laboratorul orbital a devenit unul dintre cele mai periculoase incidente din istoria ISS.
Comentează