Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

5 scenarii pentru umanitate, lansate de ONU

almams,com
viitor glob

Încălzirea globală ameninţă cu noi dezastre ''fără precedent'' omenirea lovită deja de valuri de caniculă şi inundaţii, potrivit AFP, scrie Agerpres. Constatările şocante ale experţilor în domeniul climei din cadrul ONU au fost prezentate într-un raport dat luni publicităţii: oamenii nu au altă soluţie în afara reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Acest raport de evaluare, primul după şapte ani, adoptat vineri de 195 de ţări, trece în revistă cinci scenarii. În toate situaţiile, planeta ar urma să atingă pragul de încălzire de 1,5 grade Celsius în comparaţie cu epoca industrială în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât s-a estimat. Dacă aceste emisii nu sunt reduse drastic, pragul de +2 grade Celsius va fi depăşit în decursul acestui secol.

Deşi temperaturile planetare au crescut până în prezent cu +1,1 grade Celsius, omenirea poate constata cu propriii ochi efecte deja în acţiune. Cu atât mai mult vara aceasta, odată cu incendiile care devastează vestul Statelor Unite, Grecia şi Turcia, inundaţiile produse în Germania sau China sau temperaturile care au ajuns până la 50 de grade Celsius în Canada.

''Dacă vi se pare că situaţia este acum gravă, amintiţi-vă că ceea ce vedem nu este decât prima salvă'', a comentat Kristina Dahl, din cadrul Union for Concerned Scientists.

Chiar şi la +1,5 grade Celsius, valurile de caniculă, inundaţiile şi alte evenimente extreme vor spori într-un ritm ''fără precedent'' în ceea ce priveşte amploarea, frecvenţa, perioada din an când se produc sau zonele afectate, avertizează raportul IPCC.

''Acest raport ar trebui să provoace fiori oricui îl va citi (...). Ne arată unde suntem acum şi încotro ne îndreptăm din punctul de vedere al încălzirii globale: într-o groapă ''pe care continuăm să o săpăm'', a comentat climatologul Dave Reay.

În faţa acestui viitor apocaliptic, apelurile la acţiune se multiplică.

''Pentru stabilizarea climei va fi nevoie de o reducere puternică, rapidă şi durabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră, în scopul ajungerii la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon'', a insistat Panmao Zhai, copreşedintele grupului de experţi care au elaborat această primă parte a raportului IPCC.

A doua parte a documentului, dedicată efectelor, preconizată să fie publicată în februarie 2022, arată în detaliu cum viaţa pe Terra va fi inevitabil transformată peste 30 de ani, sau chiar mai devreme, potrivit unei versiuni preliminare obţinută de AFP.

A treia parte a raportului, care va aborda subiectul soluţiilor, este prevăzută pentru martie 2022. Calea de urmat este însă deja cunoscută în mare parte şi presupune configurarea unei economii decarbonizate.

''Raportul trebuie să sune alarma pentru cărbune şi energiile fosile înainte ca acestea să ne distrugă planeta'', a pledat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, acuzând aceste forme energetice alături de defrişări de ''sufocarea planetei''.

''Nu mai e timp de aşteptat şi nici loc de scuze'', a subliniat Antonio Guterres, vorbind despre o ''alertă roşie pentru umanitate''.

Dar până în prezent, doar jumătate dintre guverne au revizuit angajamentele referitoare la emisii de gaze cu efect de seră. Precedenta serie de angajamente, luată cu prilejul Acordului de la Paris din 2015, va avea ca efect o încălzire de +3 grade Celsius, dacă vor fi respectate, dar în ritmul actual, omenirea se îndreaptă spre +4 sau +5 grade Celsius.

În cel mai optimist scenariu, temperatura ar putea reveni sub pragul de 1,5 grade Celsius până la sfârşitul secolului cu condiţia reducerii drastice a emisiilor şi a absorbirii unei cantităţi mai mari de CO2 decât cea emisă. Însă tehnologiile care permit recuperarea CO2 din atmosferă pe scară largă se află încă în stadiul de cercetare, a mai precizat IPCC.

Consecinţe ireversibile

Anumite consecinţe ale încălzirii globale sunt însă ''ireversibile'', subliniază raportul. Sub influenţa topirii gheţarilor polari, nivelul apelor oceanelor va continua să crească timp de ''secole, chiar milenii''. Mările, care au crescut deja cu 20 de centimetri din 1990, ar putea creşte în continuare cu circa 50 de centimetri până în 2100, chiar la o încălzire de +2 grade Celsius.

''Pare îndepărtat, dar milioane de copii născuţi deja vor fi încă în viaţă în secolul al XXII-lea'', a subliniat Jonathan Bamber, unul dintre autorii raportului.

Pentru prima dată, IPCC subliniază de asemenea ''că nu poate exclude'' producerea unor ''puncte de cotitură'', cum ar fi topirea calotei glaciare din Antarctica sau dispariţia pădurilor, care va duce sistemul climatic către o schimbare dramatică şi iremediabilă.

Nu este însă un motiv pentru a renunţa la luptă, ci dimpotrivă, mai spun oamenii de ştiinţă şi activiştii. Întrucât încălzirea globală nu se produce ca prin magie la atingerea unui anumit prag: fiecare fracţiune de grad contează şi amplifică efectele.

''Nu vom permite ca acest raport să fie uita pe un raft'', a subliniat la rândul său Kaisa Kosonen, din partea Greenpeace.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.