Duminică, în ciclul știrilor pozitive din România normală și educată, am aflat că un „celebru” manelist, despre care auzim lunar că mai e acuzat de vreo faptă penală, ar fi cercetat pentru tentativă de omor. Numele respectivului nu merită menționat, însă profesionalismul și competența sistemului judiciar da. Mai ales dacă ne amintim spectacolele cătușelor televizate, când diverși inamici politici ai regimului stăteau în arest preventiv până la 6 luni, spre a fi, după ani de zile, achitați, în vreme ce pericole sociale reale, ca traficanți de droguri, de persoane, bolnavi psihic periculoși sau agresori sexuali se bucură de libertatea de a-și continua nestingheriți activitatea. Între timp, sondajul CURS realizat în București arată PSD la 32%, PNL la 23%, AUR la 13%, iar USR la 10%. Totuși, „salvatorii” au șanse mari de reviriment, dacă ne gândim că edilul-fanion al Sectorului 1 a anunțat că bulevardul Magheru se află în gestiunea Administrației Cimitirelor. Nimeni nu știa că în Capitală există o necropolă dedicată șobolanilor.
Luni săptămâna politică a început în forță. Purtătorul de cuvânt al PNL l-a contrazis pe Marcel Ciolacu, după afirmația acestuia că ”partenerii de coaliţie fac anumite şedinţe pe la Sinaia, unde hotărăsc că vinovaţii trebuie să fie cei de la ANRE şi să înceapă un atac asupra lui Ciolacu, Grindeanu şi Rafila”. Dincolo de o minima stabilitate a guvernării, este interesant felul în care cei doi actori, PSD și cea mai mare filială a sa, PNL, se întrec în gesturi de opozanți. Tabloul e completat de cel mai înflăcărat și supus admirator al președintelui dumneavoastră: ministrul „Educației” – pe lângă cei 10.000 de specialiști pe care i-a consultat în programul de reformă a legii învățământului (de 6 ori mai puțini decât avea Emil Constantinescu la dispoziție) – ne-a spus solemn, ritos, mesianic și chiar jertfelnic: „în interesul copiilor voi face oricât de multe piruete e nevoie”. Chiar nu îi ghicisem aptitudinile de balerin, însă trebuie apreciată inițiativa de a introduce obligativitatea gramaticii până la liceu.
Marți, ministrul Economiei a declarat că va cere introducerea prețului reglementat pentru energie, iar Rareș Bogdan a spus că „nu s-a pus problema scoaterii UDMR de la guvernare nicio clipă”, în contextul controverselor ocazionate de discursul de la Tușnad. A fost un moment de apretare a batistei puse anterior pe țambal de Nicolae Ciucă. Totuși, cea mai interesantă afirmație a zilei aparține lui Marcel Ciolacu: în 2024 social-democrații vor ieși din „logica care a dus la pierderea alegerilor” prezidențiale din ultimii 20 de ani. Rămâne de văzut dacă PSD va reuși identificarea unui candidat care să poată capacita suficiente voturi în turul 2, dat fiind că ultimul astfel de succes a avut loc în 2000, împotriva lui Vadim Tudor. Este marea provocare a celui mai mare partid din România, să convingă și alți votanți - înafara celor proprii - că propune alternativa potrivită la închipuita „dreaptă”.
Miercuri știrea care a agitat lumea politică, din păcate nu și societatea, a fost revocarea din funcție a conducătorului singurei instituții românești recunoscute internațional ca model de bune practici: Secretariatul de Stat pentru Culte. Longevivul demnitar aflat de 10 ani în funcție, Victor Opaschi, s-a văzut demis de către Nicolae Ciucă, împotriva rezervelor manifestate atât de PSD, cât și de puținii oameni echilibrați și cu ceva carte din PNL, dar mai ales a opoziției minorităților naționale, în frunte cu Silviu Vexler. Sigur că nimeni nu este de neînlocuit, însă dacă performanțele și meritocrația nu interesează pe nimeni în România normală și educată, măcar contextul internațional trebuia să indemne la prudență, având în vedere că toleranța, dialogul interconfesional și libertatea religioasă sunt chestiuni pe cât de subtile, pe atât de pretențioase pentru echilibrul social.
Joi, purtătorul de cuvânt al PNL a ținut să întărească penibilul în care s-a afundat propriul partid, în scandalul privitor la declarațiile lui Viktor Orban la Tușnad, declanșat, mimetic și tardiv, de stăpânul liberalilor, și dezamorsat, de nevoie, de Generalul Ciucă. Astfel, prodigiosul literat din Modrogan ne-a amintit că situaţia a fost clarificată şi nu există absolut niciun fel de motiv ca acest parcurs guvernamental pe care îl au împreună cu UDMR să fie periclitat. Pe întreaga durată, de săptămâni. a acestei situații, Kelemen Hunor, cel arătat cu degetul de "liberali", a fost în vacanță. Timp suficient pentru cei care l-au infierat în absență să îl și achite, tot în absență. Acoperindu-se doar de ridicol. QED. În fine, ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a remarcat din nou, printr-o declarație în contextul planului de creștere a salariilor bugetarilor (dintre care 90% sunt profesori, polițiști și jandarmi, medici). Acesta a spus că „trebuie să terminăm cu punerea unor categorii sociale împotriva altor categorii sociale”. Ar fi un început bun după 18 ani în care distrugerea păcii sociale, adâncirea clivajelor și alimentarea populismului au fost prioriățile celor doi locatari de la Cotroceni.
Vineri au continuat comentariile acide privind tentativa discursului premierului, susținut cu un prilej irelevant. Că Nicolae Ciucă nu e vreun comunicator, nu e o surpriză. Nici Klaus Iohannis nu este, și totuși s-a bucurat de un uriaș succes, fiind reales cu 66%. Personal, cred în onestitatea și bunele intenții ale succesorului lui Cîțu, oricât de nenaturală a fost instalarea sa în fruntea PNL. Ceea ce merită menționat este tăcerea lașă, ipocrită, umilitoare a „liberalilor” care o ironizau pe Viorica Dăncilă. În unele culturi, se cheamă karma și se întoarce întotdeauna.
CONSTATAREA SĂPTĂMÂNII e că diverse surse încearcă să acrediteze ideea unei iminente destrămări a coaliției. Având în vedere șansele infime pentru anticipate, precum și așteptatele dificultăți economice, greu de crezut dacă vreunul dintre primii actori, PSD și PNL, ar avea ceva de câștigat. Mai ales că sondajele indică aceeași formulă posibilă și după alegeri. Prin urmare, pentru ce deranjul?
Comentează