Duminică, fostul pupil prezidențial și lider incontestabil al „echipei câștigătoare”, a comunicat – pe facebook, evident – următoarele: „PSD își bate joc de banii românilor. Îi suprataxează pe români și capitalul românesc pentru a transfera bani în conturilor instituțiilor financiare”. Judecând după experiența sa proprie, e posibil ca Florin Cîțu să considere că datoriile nu trebuie înapoiate. La fel cum e de discutat ce responsabilitate are PSD în domeniul îndatorării, ținând cont că recordul împrumuturilor pare să fi avut loc în mandatele sale de ministru de Finanțe și premier. Totuși, semnalul politic al luptei cu PSD ar putea să îl aducă pe Superman la o colaborare cu Ludovic Orban sau cu USR, ceea ce ar fi nu doar ironic, ci și extrem de amuzant. Și că tot veni vorba de comici vestiți, întâiul edil al țării, Nicușor Dan pe numele său, a anunțat câștigătorii unui program dedicat tinerilor absolvenți de teatru. Sigur că vestea e bună și e normal ca primarul Capitalei să se ocupe de artă și cultură, mai ales că deja a rezolvat exemplar problemele termoficării, traficului, drumurilor, urbanismului și nu numai.
Luni, prin antiteză cu eroii zilei anterioare, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat lansarea unei finanțări de 50 de milioane de euro prin PNRR, destinate realizării a 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace. Demersul este cu atât mai lăudabil în contextul în care peste 40% din copiii României se află în risc de excluziune socială severă și abandon școlar. Și ca să nu treacă ziua fără distracție, Emilia Șercan a vorbit într-un interviu acordat postului Europa Liberă despre fenomenul vânzării de doctorate, mai exact despre practica politicienilor de a pune alte persoane să le scrie tezele de doctorat. Judecând nivelul clasei politice raportat la numărul de doctori, este extrem de probabil ca informațiile să fie corecte. Frauda și impostura academice au devenit o constantă, ca și în celelalte domenii ale vieții sociale. Întrebarea este dacă personaje care abia scriu corect românește dețin autoritatea epistemică pentru astfel de evaluări.
Marți a continuat scandalul din ziua anterioară, privind constatarea de către Agenția Națională de Integritate ANI a incompatibilității și conflictului de interese vizând-o pe cea mai legitimă primăriță a PNL și USR, Clotilde Armand. Conștientă de impunitatea de care beneficiază în România normală a președintelui dumneavoastră – indiferent câte acuzații i s-ar aduce – aceasta a tratat, firesc, în batjocură comunicatul ANI. Drept urmare, agenția a revenit cu explicații întemeiate juridic, ce demonstrează argumentele concluziilor teoretic nefaste pentru prietena gunoaielor și șobolanilor. În același caz, prefectul Capitalei, Toni Greblă, din calitatea sa instituțională de ultimă redută împotriva aberațiilor administrației PNL-USR, a anunțat că va ataca în instanța de contencios administrativ decizia prin care campioana anti-corupție s-ar fi plasat în incompatibilitate și conflict de interese. Între timp, conform unor surse, coaliţia de guvernare evaluează varianta de a renunța la creşterea impozitului pe locuinţe cu 50%, așa cum a fost ea adoptată printr-o OUG deja aprobată în Senat și aflată la Camera Deputaților pentru vot final. Drept este că, mai cu seamă în perioade de criză, măsurile pro-ciclice trebuie evitate, după cum spune teoria economică elementară. Mai ales că bugetele național și local beneficiază din plin de explozia prețurilor la energie și combustibili, prin încasările de TVA. O decizie înțeleaptă pentru colectările fiscale de toate tipurile ar fi deblocarea construcțiilor din București, industrie răspunzătoare de aproape 6% din PIB-ul național și aflată în colaps urmare a performanței comune asigurate de Nicușor Dan și coaliția PNL-USR din Consiliul General.
Miercuri, urmare a respingerii de către Curtea Constituțională a contestaței USR pe legile justiției, cascadorii râsului, ieșiți de la guvernare în propriile aplauze în loc să desemneze un înlocuitor pentru Stelian Ion - acuzat între altele că își luase casă de la ANL în baza unor documente suspecte și că urmărea desemnarea șefilor de parchete în condiții cel puțin oculte, au emis un comunicat pe cât de dur, pe atât de ridicol și distractiv. "CCR a ajuns un simplu instrument politic. S-a degradat până la un nivel foarte jos, de alarmă. Ori de câte ori e o speță cu miză politică, deciziile sunt preponderent politice, mai puțin juridice. CCR a devenit un fel de legiuitor, își arogă puteri pe care nu le are, tranșează dispute politice." Pe lângă prostia evidentă a declarației, denotând incultura specifică oamenilor fără școală, declarația fostului avocat al lui Radu Mazăre ignoră cel puțin trei aspecte. Pe de o parte, instituția CCR este, ca peste tot în lume, una politică. Adică are rolul de a menține echilibrul în societate, interpretând litera și spiritul legii fundamentale. Pe de alta, aceeași instituție era apreciată când emitea decizii conform așteptărilor USR și PNL împotriva inițiativelor PSD. În fine, CCR nu poate fi numit legiutor, câtă vreme nu are drept de inițiativă legislativă. Dar așa se întâmplă când lecturile juridice la fără frecvență s-au oprit la infracțiinile de corupție din celebrele dosare "Punguța cu doi bani" și "Ursul păcălit de vulpe". Nu în ultimul rând, într-un sistem de justiție a cărui demolare a început acum 18 ani, prin influențare, control și mai ales deprofesionalizare, rolul actualului ministru, Cătălin Predoiu - un om cu mai multă știință de carte decât toată conducerea USR la un loc, este unul pe cât de ingrat pentru el, pe atât de necesar societății. Mai cu seamă că munca ultimelor luni a însemnat un uriaș efort de consultare a tuturor "stakeholder-ilor" din domeniu.
Joi, a reintrat puternic în scenă insul netuns și cu nume de copil mic, ales primar general al Capitalei. Nicuşor Dan l-a rugat pe Marcel Ciolacu să găsească soluţii pentru datoria de 600 de milioane a companiei Termoenergetica (deținută de PMB) faţă de Elcen (deținut de ministerul Energiei). Comentariile sunt de prisos, exceptând unul tehnic: bugetul PMB, gestionat de fondatorul USR, însumează aproape 9 MILIARDE de lei. Dacă 2 treimi din buget sunt costuri fixe (salariale, administrative, de funcționare a instituțiilor și serviciilor publice), tot rămân vreo 3 MILIARDE, că investiții nu s-au făcut și nu se fac, înafara dungilor cu albastru pentru parcări. Așadar, de ce nu achită matematicianul restanțele, aceste socoteli aritmetice nereclamând pregătirea sa de olimpic internațional? În schimb, replica șefului din Kiseleff a fost ciudat de subtilă pentru bizara alcătuire ce îi solicitase implicarea: "Nu m-a dus capul până acum să îl sun pe Câciu să-i cer să-i plătească datoriile lui Nicușor Dan". QED
Vineri mi-a atras atenția anunțul Partidului Umanist Social Liberal, a cărui notorietate pare să crească după ralierea la o inițiativă legislativă cetățenească - probabil prima în 32 de ani - de recuperare la bugetul de stat a marilor averi dobândite ilegal și fără justificare economică. Adevărul e că într-o țară atât de săracă, unde îmbogățiții tranziției au exploatat adesea vidul legislativ, o astfel de reparație morală poate capacita multă emoție din partea oamenilor. Dar pentru că o știre serioasă și interesantă pe zi e suficientă pentru statul eșuat al președintelui dumneavoastră, o voce importantă a partidului său, în persoana secretarului general adjunct, a lansat un atac vehement la adresa celui pus tot de liberali la cârma Capitalei: "Nicușor Dan e un dezastru, Bucureștiul este un dezastru” a spus Silviu Mânăstire, anunțând parcă, ruptura de alianța cu USR. Păcat că ea va veni după ce dezastrul iremediabil patronat de „urmașii Brătienilor” s-a produs, la fel ca și în Sectorul 1.
Comentează