Duminica a fost ziua influențată de cel mai recent sondaj CURS, care atribuie intenția de vot astfel: 35% PSD, 23% PNL, iar AUR și USR umăr la umăr, consolidați în scădere, cu 10, respectiv 9%. Intuitiv, PSD beneficiază de același bazin consolidat inclusiv de guvernare și de comunicarea coerentă mai ales pe măsurile de sprijin, iar PNL a scăpat de balastul electoral al pupilului prezidențial Cîțu, colectând probabil și o parte a dezamăgiților de USR, mai puțin pe cei radicalizați anti-PSD. În paralel, discursul AUR nu pare să mai aibă aceeași tracțiune, deși e posibil ca în cazul lor să funcționeze și spirala tăcerii, oamenii evitând să-și declare opțiunea, în contextul conflictului de la granița noastră. În fine, USR suferă atât ca urmare a conflictelor interne, dar și a dezastrului administrativ provocat de reprezentanții săi din București, Timișoara și alte orașe mari. Este limpede că eventuala consolidare a vreunui nou partid, cu mesaje ideologice și discurs axat pe propuneri concrete ar influența acest clasament. Tot în acest cadru, convins fiind că propria formațiune ar reuși, cu mobilizarea cunoscută, cel puțin 37% la urne, în fața unui PNL de cel mult 20%, Marcel Ciolacu a declarat că preferă, după 2024, sistemul german de alianțe, construite după repartizarea mandatelor parlamentare, astfel încât viitoarea coaliție de guvernare să ilustreze cât mai precis opțiunea populară.
Luni, în pofida unor declarații contradictorii între purtătorul de cuvânt al PNL și ministrul PSDist al Finanțelor, vizând fiscalitatea, președintele Iohannis a lăudat funcționarea coaliției guvernamentale, uitând să menționeze păcăleala „referendumului pentru justiție”, în urmă căruia „consultase” poporul asupra propunerii de interdicție a modificării legislației penale prin ordonanțe de urgență. Sigur că actualizarea vizând prescripția, adoptată prin OUG de Guvernul condus de Generalul Ciucă era absolut necesară, la fel cum demersul politicianist al plebiscitului din 2019 a fost nu doar ridicol, ci și cu rezultat inaplicabil, dată fiind multitudinea de probleme ale reglementărilor din domeniu. Totuși, nu putem să nu ne gândim la „naivii utili” care au votat comedia, după ce în prealabil manifestaseră pentru „apărarea justiției”. Din fericire, ignoranța se plătește întotdeauna, cel puțin prin penibilul în care se plasează cei dispuși să reproducă, fără spirit critic, lozinci „nemestecate”. Și pentru ca amuzamentul să continue, un deputat USR, probabil din echipa carismaticului Cioloș, a lansat acuzații grave privind cheltuirea banilor publici de către partid și fraudarea alegerilor interne din Diaspora.
Marți Sorin Oprescu a fost eliberat pe cauțiune în Grecia, în procedura de extrădare contestată de fostul primar, instanța elenă constatând, pare-se, probleme serioase în sentința prin care un om de 70 de ani a primit o pedeapsă mai mare decât se dau pentru omor sau trafic de persoane. În țară, sceneta comicului vestit Superman a continuat, acesta atacându-l voalat pe succesorul său din Modrogan, sub pretextul că deciziile coaliției nu se mai discută la partid, ca-n perioada când euforicul „urmaș al Brătienilor” se afla la butoane. Vorbe de ocară a trimis și spre fostul său patron de la Cotroceni, exprimând rezerve asupra desemnării ca premier a lui Marcel Ciolacu, anul viitor, punând deci, sub semnul întrebării, cuvântul întâiului excursionist al patriei.
Miercuri, de Ziua Internațională a copiilor, același excursionist profesionist, președintele Dumneavoastră, a scris pe facebook un mesaj exhaustiv și plin de semnificații profunde: „La mulţi ani tuturor copiilor!” Vă las să vă delectați cu comentariile de pe pagina prezidențială. Iar în dezbaterea privind legile siguranței naționale, neactualizate de 30 de ani, Marcel Ciolacu a temperat criticile societății mai mult sau mai puțin civile, spunând că așteaptă la Parlament pachetul propus de guvern, pentru a fi dezbătut în forul legislativ.
Joi comunicatorul prin excelență recidivează, după ce s-a întrebuințat în mod evident mult mai mult decât în ziua anterioară. În fond era și normal, doar a scris Reginei Elisabeta a II-a: „Cu prilejul aniversării Zilei Oficiale de Naștere și a celebrării Jubileului de Platină, am deosebita onoare de a transmite Majestății Voastre, în numele poporului român și al meu personal, cele mai calde felicitări, alături de urări de pace și prosperitate pentru Familia Regală și poporul britanic. Sărbătorirea de către Majestatea Voastră a Jubileului de Platină reprezintă un moment istoric și un simbol al devotamentului deplin în slujba cetățenilor”. Atât s-a putut. Însă știrea serioasă a zilei a fost că Ministerul Justiției a trimis Guvernului pentru aprobare cele două proiecte de lege referitoare la Codurile penale, care pun în acord legislația cu Constituția României, așa cum a fost interpretată prin deciziile Curții Constituționale. Un demers responsabil și necesar al lui Cătălin Predoiu, în conduita sa obișnuită, mai cu seamă că proiectele de lege au făcut obiectul unor consultări tehnice de lucru cu Comisia Europeană. Este un pas important în reglarea haosului lăsat în urmă de USR.
Vineri Preşedintele dumneavoastră promulgat Legea pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, din cauza sintagmei „opinie ori apartenenţă politică”. Mai exact, legea care incriminează propriile sale comportamente, susținute și promovate de PNL și USR, împotriva competitorilor politici de după 2017. Altfel spus, „plăcuțele suedeze” nu mai sunt, pe bună dreptate, opinie politică, după cum ne relata întâiul jucător de golf. E un prim pas în temperarea populismului, adică a pseudo-ideologiei în care lipsa de soluții și politici publice poate fi compensată prin clivaj social, ură și mesaje violente. În fine, pe surse aflăm că în coaliție se discută renegocierea PNRR din cauza crizei alimentare de la nivel mondial generată de războiul din Ucraina, iar PNL vrea să introducă în PNRR și irigațiile, încercând să confiște o temă legitimă a PSD, după ce Florin Cîțu și Ghinea au sacrificat agricultura prin proiectul depus, CARE NU CONȚINE NICIO FINANȚARE PENTRU acest domeniu vital.
CONCLUZIA SĂPTĂMÂNII este că România are nevoie de partide autentice, care să propună și să livreze fapte, în loc de vorbe, așa cum fac, din păcate, cele autointitulate „de opoziție”. Dacă alegătorii așteaptă un echilibru autentic între valențele liberalismului economic și cele ale solidarității sociale, e limpede că nici USR, nici AUR nu pot produce rezultate. În fond, cele două partide populiste, primul de stânga, al doilea de dreapta, nu par să reușescă să întrunească împreună mai mult de 20%, iar asta în condiții declarat scăzute de prezență. Iar asta duce la un deficit al democrației, cauzat de nereprezentarea unor segmente importante din societate. „Noul proletariat corporatist” nu mai poate fi reprezentat de un USR scindat și imatur, în vreme ce oamenii cu trăiri patriotice autentice nu pot fi confortabili cu susținerea unui partid fără agendă constructivă, cum este AUR. Electorii onești, mai cu seamă non-votanții, trebuie să se regăsească într-o formulă politică în stare să contribuie la creșterea participării la urne, și deci, a democrației. Rămâne de văzut dacă și când o astfel de formațiune va capacita adeziunea populară, într-un context atât de dificil.
Comentează