75 de persoane cu COVID-19, internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov: 15 dintre pacienți sunt la ATI

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 13-10-2020

Actualizat: 13-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: spitalmilitarsb.ro

Un număr de 75 de persoane confirmate cu COVID-19 sunt internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, dintre care 15 la ATI, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov, potrivit Agerpres.

Prefectura Ilfov a precizat că, potrivit datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică judeţeană, marţi după-amiază, 130 de persoane confirmate cu COVID-19 erau internate, una se afla în carantină instituţionalizată, 288 - în carantină la domiciliu, iar 819 - în izolare la domiciliu.

Până în prezent, 4.101 de persoane din judeţ au fost confirmate cu COVID-19 - 3.032 s-au vindecat şi 83 au decedat.

Citește și: Informații din ședința Orban-Vela-Tătaru-Arafat: Zonele unde masca de protecție ar putea fi obligatorie și pe stradă

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, 195 de efective reprezentând angajaţi ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi poliţişti locali au verificat, luni, în sistem integrat, 353 de societăţi comerciale pe raza judeţului Ilfov. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 135 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 21.350 de lei.

Dintre acestea, 115 sancţiuni contravenţionale (7.000 de lei) au fost aplicate în temeiul Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 18 amenzi (4.350 de lei) au fost date în temeiul OUG nr. 195/2002, o amendă de 10.000 lei a fost aplicată în temeiul HG nr. 857/2011, iar o sancţiune contravenţională cu avertisment - în temeiul OG nr. 2/2001.

Verificările vor continua în judeţul Ilfov şi vor viza condiţiile în care se desfăşoară transportul în comun, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, respectarea de către societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate a interdicţiilor impuse prin legislaţia în vigoare, dar şi protejarea cetăţenilor faţă de practicile comerciale ilicite, menţionează sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri