Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 31-03-2026 04:37

Article thumbnail

Sursă foto: Danylo Antoniuk / AFP / Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că turneul său în ţări din Orientul Mijlociu a fost un succes şi a afirmat că o serie de acorduri de cooperare în domeniul securităţii au fost încheiate sau sunt în curs de discuţie, relatează Reuters, citat de news.ro.

Zelenski a pornit într-un turneu în regiune pentru a oferi experienţa ucraineană cu privire la modul de contracarare a atacurilor cu drone lansate de Iran în conflictul său cu Statele Unite şi Israel, care s-a extins în Orientul Mijlociu.

El a promovat know-how-ul ucrainean dobândit în războiul de patru ani împotriva Rusiei, care a folosit de mult timp drone proiectate de Iran pentru a lovi Ucraina după invazia Moscovei din februarie 2022.

Parteneriate strategice și export de expertiză militară

În discursul său video de seară, după întoarcerea la Kiev, Zelenski a declarat că s-au încheiat acorduri de securitate „istorice” cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar. El a spus că Ucraina colaborează şi cu Iordania şi Kuweit, iar alte două ţări – Bahrain şi Oman – şi-au exprimat, de asemenea, interesul.

„Pentru Ucraina, nu este vorba doar de prestigiu şi respect pentru poporul nostru”, a spus Zelenski. „Este o chestiune foarte concretă şi practică. Exportăm sistemul nostru de apărare, abilităţile soldaţilor noştri şi cunoştinţele pe care le deţine statul nostru”, a punctat liderul ucrainean.

Priorități economice și controlul statului asupra exporturilor

El a spus că Ucraina se aşteaptă la „o cooperare corespunzătoare în domeniul securităţii”, care include discuţii privind apărarea aeriană, dezvoltarea producţiei de apărare şi cooperarea în domeniul energetic. Zelenski a subliniat însă că vânzările de arme trebuie decise la nivel guvernamental, avertizând companiile ucrainene să nu se angajeze direct în negocieri cu clienţii.

În timpul vizitei, preşedintele a declarat că a discutat despre aprovizionarea cu motorină, vitală pentru nevoile de apărare ale Ucrainei şi pentru sectorul agricol. În discursul său, Zelenski a mai spus că a constatat un „mare respect” pentru Ucraina în Orientul Mijlociu şi o „viziune comună în rândul ţărilor din regiune” de a colabora cu experţii ucraineni.

„Securitatea şi restabilirea stabilităţii sunt priorităţile principale pentru toată lumea”, a spus el.

Google News
Comentează
București
Temperatură6°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri