DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

76% dintre copii sunt certaţi la şcoală - 56% dintre părinţi îşi pedepsesc copiii

Primaria Sectorului 4
scoala banci

Organizaţia Salvaţi Copiii, care va extinde programul "Să fim prieteni - Fără bullying" în 15 grădiniţe, arată că, potrivit unor date colectate anul trecut, 22% dintre copii sunt expuşi abuzului verbal şi limbajului violent în mediul şcolar, iar 76% dintre elevi spun că profesorii îi ceartă atunci când greşesc.

Acest lucru demonstrează faptul că prevalează metodele pedagogice critice şi punitive, în detrimentul sprijinului activ acordat elevilor în procesul de învăţare şi comunicare, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Salvaţi Copiii remis, luni, AGERPRES.

Cifrele arată şi faptul că 76% dintre copii sunt certaţi la şcoală, iar 56% dintre părinţi îşi pedepsesc copiii.

Citește și: Cum s-a SCUZAT `ȘEFU`` și `BOSSU``Claudiu Manda în fața anchetatorilor DNA

Abuzul fizic asupra copilului în familia de provenienţă este asociat semnificativ cu comportamente de tip bullying între copii în şcoală, în condiţiile în care 56% dintre părinţi au declarat că-şi pedepsesc copiii dacă greşesc. Expuşi la violenţa adulţilor, copiii învaţă violenţa. Excluderea din grup, izolarea socială, ameninţarea cu violenţa fizică şi/sau umilirea, violenţa fizică şi distrugerea bunurilor personale, interdicţia de a vorbi/interacţiona cu un alt coleg, răspândirea de zvonuri cu caracter denigrator sunt comportamente specifice de bullying cu care copiii se întâlnesc frecvent în mediul şcolar, subliniază Organizaţia Salvaţi Copiii.

În urma analizelor efectuate din anul 2016, Organizaţia Salvaţi Copiii România a dezvoltat o serie de intervenţii focusate, pentru diminua fenomenul bullying, testând grupul de acţiune anti-bullying în şcoli şi contribuind major la adoptarea normele metodologice de aplicare a Legii împotriva violenţei psihologice - bullying.

Programul "Să fim prieteni - Fără bullying în grădiniţe" este bazat pe metodologia Free of Bullying şi a fost construit pornind de la premisa, validată ştiinţific de cele mai recente studii internaţionale, potrivit căreia un puternic simţ al comunităţii şi relaţiile pozitive dintre copii previn excluderea şi bullying-ul, arată sursa citată.

Studiile arată că deşi bullyingul este un fenomen vizibil în şcoli, specialiştii care lucrează cu preşcolarii pot observa primele semne de bullying de la vârste foarte mici. Încă de la vârsta de 3 ani, în relaţiile dintre copii se întâlnesc comportamente de excludere socială - ignorare, eliminare din joc, condiţionarea prieteniilor.

În perioada februarie 2020 - iunie 2021, Salvaţi Copiii a pilotat programul "Să fim prieteni - Fără bullying în grădiniţe" în cinci grădiniţe din Bucureşti, dezvoltând competenţele specialiştilor din unităţile de învăţământ, informând şi implicând părinţii şi distribuind materiale educaţionale specifice metodologiei către 450 de copii. Analiza impactului proiectului pilot demonstrează eficienţa intervenţiei, evidenţiind reducerea comportamentelor de excluziune socială de la 21% la 7%, reducerea comportamentelor agresive de la 17% la 9%, creşterea numărului situaţiilor în care copiii manifestă curaj în a-şi apăra prietenii, de la 82% la 94%.

În luna ianuarie 2022, Salvaţi Copiii extinde programul pilot, dotând alte 10 grădiniţe din Bucureşti, Suceava şi Călăraşi cu materiale educaţionale specifice programului şi lansează invitaţia către autorităţile publice locale să fie parteneri în dezvoltarea programului la nivel naţional.

Salvaţi Copiii derulează în grădiniţele din program sesiuni de formare pentru directori, cadre didactice şi consilieri, asigură consilierea specialiştilor pe tot parcursul anului şcolar pentru utilizarea metodologiei "Să fim prieteni" în lucrul cu copiii şi cu părinţii, pune la dispoziţia grădiniţelor materiale educaţionale şi evaluează impactul programului.

Programe similare, bazate pe abordarea Free of Bullying, se derulează acum în alte cinci ţări.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.