Brexitul i-a permis Regatului Unit să ''facă lucrurile în mod diferit'' atunci când a fost vorba despre furnizarea de arme Ucrainei în faţa forţelor invadatoare ruse, a susţinut fostul premier britanic Boris Johnson, transmite joi DPA, conform AGERPRES.
În opinia sa, dacă Regatul Unit nu ar fi părăsit Uniunea Europeană atunci livrarea rachetelor antitanc pentru armata ucraineană de către Londra nu ar fi avut loc.
Boris Johnson a făcut aceste comentarii după un discurs rostit miercuri la Consiliul Atlantic de la Washington. El a folosit acest prilej pentru a spori presiunea asupra Occidentului în scopul trimiterii în Ucraina a armelor de care aceasta are nevoie pentru o ofensivă, inclusiv rachete cu rază lungă de acţiune şi avioane de vânătoare.
Fostul şef al executivului britanic a fost întrebat ce crede despre răspunsul Europei la conflictul din Ucraina.
În comentariile făcute la o zi după împlinirea a trei ani de Brexit, Johnson - care în calitate de prim-ministru a parafat acordul de retragere a Regatului Unit din UE şi acordul privind viitoarele relaţii comerciale cu Bruxelles - a spus că ieşirea ţării sale din UE i-a permis guvernului său să trimită arme uşoare antitanc de nouă generaţie (NLaws) în Ucraina.
''Cred în mod serios că faptul că am putut lua o decizie a fost parţial urmarea Brexitului şi pentru că am avut o abordare care a fost foarte distinctă de vechea abordare a UE care, apropo, a fost guvernată de Formatul Normandia, ce fusese convenit în 2014. Pentru motive care sunt obscure acum în opinia mea, guvernul britanic a decis că nu vrea să fie implicat în asta. Franţa şi Germania au condus, acesta era cadrul UE. Dacă am fi rămas alături (de UE), nu cred că am fi livrat NLaws şi cred că am fi avut o abordare foarte diferită, ca să vorbim deschis. Ca urmare a Brexitului cred că am putut face lucrurile diferit şi, sper, într-un mod care i-a fost util Ucrainei'', a spus fostul lider al guvernului britanic.
El a adăugat că livrarea de arme Kievului pentru a sparge liniile forţelor ruse din sudul şi estul Ucrainei ar însemna ''joc încheiat'' pentru preşedintele rus Vladimir Putin.
''Acea zonă, între Mariupol, Donbas şi Crimeea pe care Putin a luat-o, este acea fâşie lungă de pământ care practic îi împiedică pe ucraineni să ajungă la Marea Azov. Dacă ucrainenii o iau înapoi - ceea ce ei pot face şi au un plan -, dacă ei pot lua înapoi Melitopol, Berdiansk şi Mariupol, acele zone, atunci jocul s-a încheiat pentru Putin. Asta este ceea ce trebuie să se întâmple'', a explicat Boris Johnson.
Regatul Unit şi SUA au fost până acum reticente în a oferi avioane militare sofisticate, precum modelele Typhoon şi F-35 folosite de Forţele Aeriene Regale (RAF) şi avioanele de vânătoare F-16 desfăşurate de Forţele Aeriene ale SUA.
Însă în timpul discursului său, fostul premier britanic a insistat că Occidentul trebuie să-şi extindă ajutorul oferit şi să le ''dea ucrainenilor instrumentele pentru a încheia treaba''.
Pe de altă parte, Johnson, care a dezvoltat o relaţie amicală cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a reluat argumentul, prezentat şi cu alte ocazii, conform căruia Ucrainei ar trebui să i se permită să adere la NATO şi la UE. ''Cred că, de îndată de acest război se va fi încheiat, de îndată ce ucrainenii vor fi câştigat, atunci ei ar trebui să înceapă procesul de primire atât în NATO, cât şi în UE'', a declarat Boris Johnson în acelaşi cadru la Consiliul Atlantic din Washington.
A ajutat Brexit-ul Marea Britanie să ajute Ucraina? Boris Johnson vorbește deschis despre abordarea diferită față de UE
București
10°C
Articole Similare

68
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
68

4.858
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
4.858

84
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
84

4.847
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
4.847

2.186
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.186

1.286
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.286

1.408
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.408

9.225
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
9.225

233
România și alte state UE, notificate de CE că nu au transpus unele directive în legislația națională
233

53
Miniștrii de Finanțe din UE caută o strategie comună la scumpirea energiei
53

3.847
Planul care ar putea schimba piața energiei în Europa: O țară europeană vrea să ofere electricitate gratuită în zilele cu vânt puternic
3.847

42
Uniunea Europeană introduce o taxă de procesare pentru coletele mici din afara spațiului comunitar
42

139
Europa reduce obiectivele climatice pentru a atenua șocul energetic de război al Iranului
139
















Comentează